UPDATE: Presupusul terorist ISIS care a ucis un cuplu de polițiști lângă Paris, sub ochii copilului lor, a filmat atacul și l-a transmis live pe Facebook – VIDEO/FOTO –

franta politie

Un bărbat a ucis luni seară cu mai multe lovituri de cuțit un polițist la Magnanville în apropiere de Paris, înainte de a-i lua ostatici pe soția și fiul victimei la domiciliul lor, potrivit unor surse din poliție, informează AFP.

UPDATE 14.00: Președintele francez Francois Hollande a afirmat marți că uciderea polițistului și a soției sale într-o regiune pariziană este un “act incontestabil de terorism”, adăugând că Franța se confruntă cu o amenințare teroristă de “o importanță foarte mare”, relatează AFP.  Autorul atacului de luni seară, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), se afla în evidentele poliției pentru radicalizare și fusese implicat într-o ancheta recentă cu privire la apartenența la o filieră jihadistă siriană, au declarat marți surse apropiate anchetei.

Un val de indignare a cuprins marti Franța după uciderea polițistului și a soției sale – secretara administrativă la comisariatul din Mantes-la-Jolie – la Magnanville, în Yvelines (regiune pariziană). Reacțiile sunt unanime. Politicieni și personalități publice și-au exprimat solidaritatea cu forțele de ordine și au lansat un apel la rezistență față de fanatism, relatează BFMTV în pagina sa electronică.

Premierul francez Manuel Valls a denunțat anterior asasinarea polițistului “ucis cu sălbăticie” și a exprimat “solidaritatea întregii națiuni cu poliția”. “Să respingem frica, să combatem terorismul”, a lansat el într-o postare pe Twitter.  De asemenea, Bernard Cazeneuve, ministrul de interne, și-a exprimat “marea tristețe” și “sprijinul” său pentru familia și colegii cuplului ucis de către un tânăr de 25 de ani, cunoscut poliției pentru fapte de furt și de radicalizare.

Această suburbie, până ieri liniștită, este acum sub stare de șoc. Primarul a declarat că elevii primesc sprijin psihologic, iar localnicii de pe strada unde s-a petrecut atacul au fost evacuați temporar. 

UPDATE 11.12: Autorul atacului era de mult timp în vizorul serviciilor de informații, potrivit Le Figaro, care citează surse judiciare. El s-ar numi Larossi Abballa și ar avea în jur de 25 de ani. Pentru activitățile sale asociate cu terorismul islamic în 2011, bărbatul ar fi arestat iar doi ani mai târziu condamnat la 3 ani de închisoare. Judecătorii au decis atunci că Abballa a participat la o rețea de tranzit a luptătorilor jihadiști spre Pakistan. De asemenea, poliția l-ar mai fi reținut în trecut și pentru diverse delicte minore.

Presa franceză a publicat și primele imagini cu atacatorul.

Larossi Abballa terorist franta

Pe pagina de Facebook a lui Larossi Abballa, ultima postare, datând de luni, este legată de UEFA Euro 2016. Presupusul terorist a pus o imagine cu simboluri ascunse în emblema Campionatului European care ar demonstra că această competiție este controlată în secret de masonerie. Majoritatea postărilor sunt însă absolut neutre, referindu-se la mica afacere pe care Abballa și-a deschis-o cu câteva luni în urmă, „Dr. Food” , un serviciu de catering care livra noaptea produse proaspete.

aaaaaaaaaaa

UPDATE ora 09.50: Presupusul ucigaș al unui polițist francez este un tânăr de 25 de ani, Larossi Abballa, condamnat în 2013 pentru participare la o filieră jihadistă care acționa între Franța și Pakistan, relatează marți AFP, citând surse concordante.

Judecat împreună cu alți șapte inculpați, el fusese condamnat la trei ani de închisoare, dintre care șase luni cu suspendare pentru ‘asociere criminală în vederea pregătirii de acte teroriste’, conform unor surse apropiate dosarului. El este originar din Mantes-la-Jolie, localitate situată la 60 km vest de Paris, potrivit AFP.

Percheziții erau în curs de desfășurare marți dimineața.

Prezumtivul atacator a ucis luni seara, cu lovituri de cuțit, un polițist îmbrăcat în civil, chiar în fața casei acestuia, apoi s-a baricadat la domiciliul victimei din Magnanville (regiune a Parisului), unde a fost împușcat mortal într-un asalt al forțelor speciale Raid, care au descoperit la fața locului cadavrul unei femei și un copil de trei ani aflat în stare de șoc, dar nevătămat. S-a dovedit că femeia ucisă era soția polițistului, secretară administrativă la comisariatul din Mantes-la-Jolie, iar băiețelul — copilul cuplului.

Potrivit unor surse polițienești, individul ‘s-a revendicat ca aparținând unei grupări jihadiste’ în timpul negocierilor cu poliția. Martori au declarat anchetatorilor că acesta strigase ‘Allahu akbar’ în timpul atacului asupra polițistului.

La câteva ore după tragedie, agenția de presă Amaq, care are legături cu jihadiștii, a afirmat că ‘un combatant al Stat Islamic’ (SI) a ucis un cuplu lângă Paris, potrivit Centrului american de supraveghere a site-urilor jihadiste SITE.

Parchetul antiterorist a preluat ancheta, deschisă pentru ‘asasinate de persoane învestite cu o autoritate publică în legătură cu activitate teroristă’, ‘tentativă de asasinare a unui minor sub 15 ani în legătură cu activitate teroristă’, ‘sechestrare fără eliberare voluntară în relație cu activitate teroristă’ și asociere criminală în vederea pregătirii de crime de natură să pună în pericol viața oamenilor, precizează o sursă judiciară.

La Palatul Elysee era preconizată o reuniune marți dimineață cu participarea președintelui Francois Hollande, premierului Manuel Valls, precum și a miniștrilor de interne Bernard Cazeneuve și justiției, Jean-Jacques Urvoas.

Președintele francez declarase în cursul nopții că ‘se va face lumină’ asupra ‘naturii exacte’ a ‘acestei drame abominabile’.

UPDATE ORA 05.04 Un „combatant al Statului Islamic” (SI) l-a ucis cu lovituri de cuțit pe polițist, precum și pe partenera acestuia luni noapte în fața casei sale din apropiere de Paris, a anunțat agenția de știri Amaq legată de gruparea extremistă, potrivit centrului american de monitorizare a site-urilor jihadiste SITE, informează AFP și Reuters.

„Un combatant al SI l-a ucis pe comisarul-adjunct de poliție din orașul Les Mureaux, precum și pe soția acestuia cu armă albă în apropiere de Paris”, a scris Amaq pe website-ul ei.

Atacatorul, care s-a baricadat în interiorul casei polițistului, a fost împușcat mortal de membrii unității de elită a poliției RAID, au declarat oficiali.

Poliția a găsit de asemenea în casă corpul unei femei și un supraviețuitor, un băiețel în vârstă de 3 ani, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Pierre-Henry Brandet, la BFM TV, la câteva minute după ce RAID a luat cu asalt casa.

Femeia era „cel mai probabil soția” polițistului, a declarat reporterilor procurorul Vincent Lesclous, citat de Reuters.

Crima a avut loc în suburbia Parisului Magnanville, la aproximativ 50 km nord-vest de capitala franceză și circa 20 km de Les Mureaux unde era staționat ofițerul de poliție.

La scurt timp după atac, Lesclous a declarat: „Nu avem o certitudine despre motivațiile” atacatorului.

Potrivit unor surse concordante, atacatorul a afirmat că acționează în numele grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în timpul negocierilor cu RAID. Martori au relatat anchetatorilor că el ar fi strigat „Allah Akbar” atacându-l pe polițist, adaugă Reuters.

UPDATE ORA 03.24 Polițist ucis lângă Paris: Atacatorul a afirmat că acționează în numele SI (surse concordante)

Bărbatul care a ucis luni seară un polițist înainte de a se adăposti în casa victimei sale la Yvelines în apropiere de Paris a afirmat că acționează în numele grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în timpul negocierilor cu polițiștii forțelor speciale Raid, au declarat surse apropiate anchetei, informează AFP.

„Secțiunea antiteroristă a parchetului din Paris s-a sesizat… în legătură cu ținta și afirmațiile făcute în timpul negocierilor cu Raid”, a explicat o sursă apropiată anchetei.

Bărbatul a afirmat că acționează în numele grupării jihadiste Statul Islamic, au precizat surse din poliție.

Partenera polițistului a fost găsită moartă după asaltul unității de elită, în care atacatorul a fost ucis, iar fiul cuplului, în vârstă de trei ani, a fost găsit nevătămat.

„Toată lumina va fi făcută” asupra asasinatului din apropiere de Paris al unui polițist și partenerei sale și ancheta va determina „natura exactă” a „acestei drame abominabile”, a asigurat, în noaptea de luni spre marți, președintele francez Francois Hollande.

UPDATE ORA 02.14 Polițist ucis în apropiere de Paris: Atacatorul a fost împușcat mortal, corpul unei femei descoperit

Atacatorul care a ucis cu lovituri de cuțit un polițist în apropiere de Paris a fost împușcat mortal într-un asalt al forțelor speciale Raid, care au descoperit cadavrul unei femei și un copil de trei ani șocat dar nevătămat, au anunțat marți autoritățile franceze, informează AFP.

„Negocierile nu puteau avea succes, s-a decis asaltul” în jurul miezului nopții, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne Pierre-Henry Brandet.

Polițiștii Raid „au descoperit cadavrul unei femei” și „atacatorul a fost ucis”. Un băiat de trei ani „șocat dar nevătămat” a fost luat de echipele medicale, a declarat procurorul din Versailles.

Polițistul a fost ucis cu mai multe lovituri de cuțit când se întorcea acasă luni seară la Magnanville în apropiere de Paris. Nu se cunoaște motivul criminalului care i-a luat apoi ostatici pe soția și fiul victimei la domiciliul lor, potrivit Ministerului de Interne.

ORA 00.47 Un bărbat a luat ostatici în apropiere de Paris după ce a ucis un polițist (surse din poliție)

Un bărbat a ucis luni seară cu mai multe lovituri de cuțit un polițist la Magnanville în apropiere de Paris, înainte de a-i lua ostatici pe soția și fiul victimei la domiciliul lor, potrivit unor surse din poliție, informează AFP.

Polițistul a fost ucis când se întorcea acasă seara devreme, dar nu se cunoaște încă motivul agresorului, potrivit Ministerului de Interne.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *