(UPDATE) EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016: Rezultatele subiectelor de matematică. Controverse cu privire la unul dintre enunțuri

Update 15:00 – Unul dintre subiectele de la examenul din cadrul Evaluării Naționale va fi contestat.

Mai mulţi părinţi şi elevi spun că vor depune contestaţii la proba de matematică din cauza problemei 6 de la Subiectul I, care nu ar fi clar enunţată. În problema respectivă este dată o diagramă care prezintă repartiţia notelor obţinute la un test la matematică de elevii unei clase a VIII-a dintr-o şcoală. Cerinţa este următoarea: „Conform diagramei, numărul elevilor care au obţinut nota 5 la acest test este egal cu…”.

„Diagrama nu este complet enunţată pentru că nu se specifică în axa OX notele elevilor şi în axa OY, numărul de elevi. De aceea, unii elevi au citit invers diagrama şi nu le poţi cere în condiţii de examen să gândească ca un adult. Vor fi probabil zeci de mii de contestaţii pe acest subiect şi cel mai simplu ar fi să să plece o notă de la Comisia Centrală de Examen către centrele de corectare prin care să li se ceară să acorde punctajul prevăzut indiferent în ce mod au citit elevii diagrama”, a explicat profesorul Ştefan Vlaston pentru Mediafax.


Absolvenții de clasa a VIII-a susțin astăzi proba scrisă la matematică. Examenul a început la ora 9 și va dura până la ora 11.

La proba de limba română au participat, luni, 149.130 de elevi. Ponderea Evaluării Naţionale pentru admiterea la liceu este de 75%, restul de 25% fiind ponderea notelor din şcoala generală.

Rezultatele probei de matematică vor fi discutate și rezolvate, miercuri, în direct de la ora 11:00, la Mediafax Live, de către profesoara Anca Davidescu de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc”.

subiecte-matematica-evaluare-nationala-1-1 (1)

subiecte-matematica-evaluare-nationala-2-1

Calendarul la Evaluarea Naţională 2016

15-17 iunie 2016             Inscrierea la Evaluarea Nationala
17 iunie 2016                   Incheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
27 iunie 2016                   Limba si literatura romana – proba scrisa
28 iunie 2016                   Limba si literatura materna – proba scrisa
29 iunie 2016                   Matematica – proba scrisa
1 iulie 2016                      Afisarea rezultatelor (pana la ora 16:00)
1 iulie 2016                      Depunerea contestatiilor (orele 16:00 – 20:00)
2 – 4 iulie 2016                 Rezolvarea contestatiilor
5 iulie 2016                      Afisarea rezultatelor finale dupa contestatii

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *