Universitatea din București schimbă regulile! Cum se va desfășura procesul de înscriere la admitere, de anul acesta

Universitatea din București a schimbat, de anul acesta, modul de înscriere la admiteri, luând măsuri de eliminare a birocrației. Candidații nu vor mai fi obligați să depună copii legalizate ale diplomelor și ale celorlalte acte necesare.

Candidații care doresc să urmeze cursurile facultăților din cadrul Universității din București nu mai sunt nevoiți să prezinte actele în copii legalizate, acestea urmând să fie certificate prin confruntarea cu documentele originale de către membrii comisiei de admitere.

De asemenea, aceștia se pot înscrie mult mai ușor la admitere și prin sistemul de admitere online.

„Modalitatea de înscriere a studenților străini a fost mult simplificată. Studenții străini pot depune în momentul înscrierii toate actele necesare echivalării studiilor direct la secretariatele facultății, urmând ca acestea să fie verificate și transmise de universitate către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor. Actele pot fi depuse și online”, precizează UB într-un comunicat remis presei.

Înscrierile pentru admiterea la facultățile Universității din București au început pe 13 iulie și se vor încheia pe 20 iulie (cu excepția Facultății de Drept, la care înscrierile se termină pe 21 iulie).

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *