Uniunea scriitorilor comparată cu PCR. Mentalităţi totalitare, se încalcă libertatea de opinie și expresie

  • Adrian Marinescu
  • 2 martie 2016
  • Cultură
usr

ActiveWatch consideră că, prin încercările de a reprima vocile critice din interior la adresa instituţiei, Uniunea Scriitorilor din România (USR) „face dovada unor mentalităţi totalitare şi îşi încalcă menirea statutară de a promova libertatea de opinie şi de expresie”.

„Solicităm public Uniunii Scriitorilor din România să adopte un comportament transparent în ceea ce priveşte funcţionarea şi folosirea resurselor şi să oprească hărţuirea scriitorilor care fac publice suspiciuni privind disfuncţionalităţile USR”, spune organizaţia ActiveWatch, într-un comunicat.

Potrivit orgaizaţiei, în articolul 2 al statutului USR, se arată că „USR îşi însuşeşte principiile din Carta Fundamentală a Drepturilor Omului, interzicându-şi promovarea unor atitudini şi aderarea la activităţi contrare demnităţii şi libertăţii umane, precum şi libertăţii de opinie şi de expresie”.

Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere din USR a propus în 23 februarie excluderea din componenţa USR a scriitorilor Dan Mircea Cipariu şi Grigore Şoitu, membri ai Grupului pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România (grusr.org), pe motiv că demersurile lor publice – articole publicate, acţiuni intentate în instanţă – „au cauzat prejudicii materiale, morale şi de imagine grave U.S.R. şi membrilor acesteia”, precizează ActiveWatch.

„Cei doi scriitori au prezentat în mai multe rânduri faptele pe care au afirmat că se întemeiază criticile şi acţiunile lor publice la adresa USR şi au acuzat public lipsa unui dialog în urma căruia să se realizeze o reformă a instituţiei USR”, spune ActiveWatch.

Printre altele, în conţinutul raportului de excludere, notează , „USR nu a contrazis aceste acuzaţii, ci a folosit un comentariu a cărui sursă nu era menţionată pentru a ilustra că Uniunea a fost prejudiciată de scriitorul Cipariu”. „În plus, Raportul Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere menţionează un articol critic al lui Grigore Şoitu la adresa activităţii de critic literar a lui Nicolae Manolescu ca un exemplu de atac la adresa USR, echivalând protejarea imaginii instituţiei cu protejarea intereselor şi a imaginii conducerii actuale”, spune ActiveWatch.

De asemenea, Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere a propus şi sancţionarea cu suspendarea calităţii de preşedinte al Filialei Bucureşti – Traduceri Literare a scriitorului Peter Sragher, pentru că „a înţeles să participe la întrunirea Consiliului USR (CUSR) şi să facă publice către persoane care nu sunt membre U.S.R. şi care desfăşoară vădite activităţi împotriva U.S.R., detalii ale şedinţei CUSR, decontextualizate, fără vreo referire la comunicatul USR şi fără avertizarea colegilor din Consiliul USR”.

„Aceeaşi Comisie de Monitorizare, Suspendare şi Excludere a USR a propus şi sancţionarea cu avertisment a scriitorilor Daniel Vorona, Paul Cernat şi Florin Iaru, «cu consecinţa aducerii la cunoştinţa acestora a faptului că desfăşurarea în mod direct sau indirect a oricăror activităţi împotriva USR sau a membrilor acesteia, de natură a aduce atingere prestigiului şi imaginii USR, precum şi nerespectarea normelor deontologice ale breslei scriitoriceşti sunt de natură să atragă sancţiuni statutare»”, afirmă ActiveWatch.

„Informăm persoanele din conducerea USR că se pot adresa instanţelor de judecată pentru criticile exprimate la adresa lor, noul cod civil oferind toate mecanismele necesare protejării celor care îşi consideră lezată demnitatea sau imaginea. De asemenea, reamintim conducerii USR că demersurile în faţa instanţelor de judecată prin care membri ai Uniunii contestă mecanisme statutare trebuie să fie acceptate ca o formă de control asupra unei instituţii de o asemenea importanţă publică. Justiţia va putea decide de partea cui este dreptatea”, mai spune ActiveWatch.

loading...

One thought on “Uniunea scriitorilor comparată cu PCR. Mentalităţi totalitare, se încalcă libertatea de opinie și expresie

  1. Trecerea de la o oranduire la alta s-a facut mereu tot prin BARFAcritica Adevarat ca au existat toate oranduirile ca si cea trecutadar nu s-a pastrat in istorie decat ce a fost bun de luat in seama si pus in practica De ce o persoana are dreptul sa spuna ce crede dar cel ce nu crede este persecutat amenintat infricosat Cat de marsava sa fie lumea TERREI??Oare ptr asta ne-a lasat Creatorul Ziditorul pe Terra??Sa semanam ura ,vrajba, Aici vedem ca mascullii nu stiu ce inseamna ASCULTARE sau COMUNICRE LA MASA ROTUNDA Sa fie nomazi care nu s-au integrat inca in lumea statornica,civilizata a TERREI ?Ne cam da de gandit despre cei ce nu sunt intelepti in uniunea scriitorilor nomazi ca asas reiese din articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *