Unirea României cu Republica Moldova a intrat în linie dreaptă

basarabia

Unirea României cu Republica Moldova a intrat în linie dreaptă. 50.000 de persoane au participat duminică la cel mai amplu marș unionist de la Chișinău.

Participanții la marș au salutat constituirea Sfatului Țării 2, forul reprezentantiv al unioniștilor din Republica Moldova, care a adoptat Foaia de parcurs a Reunificării până în 2018.

„Suntem din ce în ce mai mulți, iar vocea noastră se aude tot mai puternic. În această zi de sărbătoare, la împlinirea a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, avem de transmis un mesaj: vom spori eforturile pentru ca centenarul Unirii să ne găsească întregi ca neam”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Obținerea consensului politic prin care partidele politice parlamentare convin asupra ideii de îndeplinire a Reunificării, informarea partenerilor euroatlantici privind opțiunea națiunii române și explicarea avantajelor pe care Reîntregirea României ar aduce-o lumii transatlantice, aprobarea de către Parlamentul de la București a principiilor Reunificării sunt câteva etape ale Foii de parcurs pe care unioniștii le vor realiza până în 2018.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *