Unioniștii de la Chișinău vor desfășura un tricolor de 1 km pe bd. Ștefan cel Mare

Marș unionist la Chișinău

Data de 1 decembrie 2016 va fi cu adevărat spectaculoasă în acest an. În premieră, pe bulevardul Ștefan cel Mare va fi desfăşurat un tricolor imens de 1 km pâna la Academia de Științe.

Potrivit organizatorilor, materialul a fost importat din România și avut un cost mult mai ieftin. Despre aceasta a anunțat președintele Asociației „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP), Vlad Bilețchi.

Președintele ODIP invită toți cetățenii, inclusiv politicieni, deoarece evenimentul dat are un mesaj unionist.

„Noi nu-i cerem votul omului, nu-i cerem să ne iubească, îi cerem să iubească tricolorul, limba română, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, dragotele, mărțișorul. Ceea ce face faimoasă Republica Moldova, nu furtul miliardului, care-l face să roșească, ci spre exemplu un km de tricolor pe care-l vom face anul acesta”, a precizat Vlad Bilețchi pentru Unimedia.

Menționăm că tricolorul din acest an va fi cel mai lung din anii precedenți, nu 100, 200 metri, dar 1 kilometru, suficient pentru toată lumea. După eveniment, câte 10 metri vor fi donate universităților, școlilor, gradiniților din Chișinău, pentru ca pe data de 27 aprilie 2017, de Ziua Naţională a Drapelului de Star, fiecare instituţie de învăţământ să arboreze acest tricolor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *