Ultimele Știri

Ungaria se baricadează. Va mobiliza mii de MILITARI şi TANCURI la frontieră

militari ungaria

Tibor Benko, şeful Satului Major ungar, a anunţat că Ungaria mobilizează mii de militari şi tancuri la frontiera de sud, cu Serbia, pentru a o „proteja”. Astfel, mii de cadre militare urmează să fie prezente la graniţă cu vehicule de transport şi tancuri, conform MTI.

Şeful Statului Major a declarat joi pentru postul M1 că militarii vor continua să construiască gradul de la frontiera dintre Croaţia şi Ungaria şi că „protecţia va include mai multe elemente”.

Lucrările de construcţie se încadrează în planificare, a adăugat el.

Benkko a subliniat că exerciţiul militar „Acţiune Hotărâtă 2015” s-a desfăşurat ca rezultat al crizei migrării.

Cu ajutorul exerciţiului, armata s-a pregătit pentru sarcini în gestionarea presiunii migraţiei, iar reglementări în acest sens au fost aprobate de către Parlament, a adăugat el.

Aceste reglementări detaliază diverse sarcini prevăzute de lege. Astfel, militarii sunt abilitaţi, între altele, să verifice documente, să percheziţioneze corporal persoane şi să gestioneze mulţimi de oameni – însă reglementările cu privire la folosirea armamentului din dotare nu au fost modificate, a subliniat Benko.

Şeful Statului Major ungar a mai anunţat că 4.300 de militari au participat la exerciţiu şi că la frontieră vor fi mobilizaţi tot atâţia militari.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*