Ungaria nu va mai primi niciun ban de la Uniunea Europeană

  • Adrian Marinescu
  • 6 octombrie 2016
  • Externe
  • 0
orban

Comisia Europeană a descoperit nereguli grave în sistemul instituţional care distribuie fondurile UE în Ungaria, lucrează la un raport în acest sens şi, în funcţie de conţinutul acestuia, ar putea bloca toate transferurile de fonduri UE destinate ţării, potrivit unor surse de la Bruxelles citate de Portfolio.hu.

Consultările dintre guvernul ungar şi Executivul UE sunt în curs, astfel încât scenariul negativ ar putea fi evitat. Acest lucru nu va fi uşor şi, dacă Budapesta nu va reuşi să se înţeleagă cu Comisia Europeană, Ungaria va avea două variante, dar niciuna nu va permite atragerea rapidă a fondurilor UE.

Bugetul statului va avea însă capacitatea să suporte deocamdată costurile temporare.

Potrivit surselor, Comisia Europeană lucrează la un raport referitor la auditarea mecanismului de management şi control al sistemului de subvenţii UE pentru perioada 2014-2020. Raportul va include principalele nereguli identificate de autorităţile de la Bruxelles.

Corespondenţă dintre Budapesta şi Bruxelles este în curs, existând încă probleme de clarificat, chiar şi după o vizită la Budapesta a noului director general a Directoratului General pentru Politici Regionale şi Urbane (DG Regio), de la jumătatea lunii septembrie.

Versiunea finală a raportului este extrem de importantă, pentru că includerea sistemului instituţional al Ungariei în categoria celor cu probleme grave ar duce la blocarea automată a tuturor fondurilor structurale şi de coeziune destinate ţării.

Incluzând „suplimentul” plătit de statul ungar, fondurile blocate s-ar ridică la 9.000 de miliarde de forinţi, suma echivalentă cu o pătrime din PIB-ul Ungariei din 2015.

Deocamdată, Ungaria a reuşit să atragă numai câteva miliarde de forinţi din totalul subvenţiilor UE disponibile pentru actualul exerciţiu bugetar de 7 ani. Comisia a mai găsit probleme şi în cazul sistemului ungar de plăti în avans.

Principala îngrijorare a autorităţilor de la Bruxelles este lipsa de echidistantă a Autorităţii de Management pentru fonduri UE a Ungariei, la aprobarea finanţării proiectelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *