Ultimele Știri

Ungaria a acceptat tranzitul migranților „vulnerabili” venind din Croația

imigranti

Ungaria a convenit cu Croația să lase să intre pe teritoriul său migranții „vulnerabili”, a afirmat șefa diplomației de la Zagreb, Vesna Pusic, potrivit AFP.

„Croația și Ungaria au convenit să coopereze și să lase grupurile de migranți vulnerabili să intre în Ungaria”, a declarat Vesna Pusic.

„Nu este un culoar” de migrație, a subliniat ea, fără să ofere detalii.

Din partea ungară, nu a putut fi obținută nicio confirmare, subliniază France Presse.

Anterior, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a negat orice acord cu Croația cu privire la trecerea migranților, acuzând Zagrebul că încurajează migranții să treacă „ilegal” granița dintre cele două țări.

„Polițiștii afirmă că există un acord cu Ministerul ungar de Interne, dar este fals, nu am încheiat niciodată un astfel de acord”, a declarat Peter Szijjarto.

Peste 20 de autobuze cu migranți au trecut vineri această graniță, iar alte zeci așteptau la orele serii să le vină rândul.

Peste 17.000 de migranți au intrat de joi dimineață în Croația, potrivit autorităților de la Zagreb, care se declară „copleșite”.

Premierul croat, Zoran Milanovic, a discutat telefonic cu cancelarul german, Angela Merkel, despre această situație, a informat guvernul într-un comunicat.

„S-a convenit că problema trebuie rezolvată la frontierele externe ale Uniunii Europene”, a afirmat guvernul croat.

Valul de migranți a început să se îndrepte spre Croația în această săptămână după ce Ungaria a închis marți în întregime granița cu Serbia, pe unde zeci de mii de refugiați au trecut în ultimele săptămâni.

Partizan al unei linii dure în acest dosar, guvernul ungar a început vineri dimineața construirea unui gard provizoriu la granița cu Croația, după ce a făcut același lucru de-a lungul celor 175 kilometri ai frontierei comune cu Serbia.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*