Ultimele Știri

Unde iernează arta?

Vă amintiţi viaţa pictorilor clasici care trăiau în fumuri de ţigară ieftină şi alergau în pantofii prăfuiţi de la o şansă la alta, povestindu-şi mereu soarta în culori pe o pânză goală, cu dorinţa ca cineva, cândva să îi recunoască?
Nu mai trăim în acele vremuri când cenaclurile literare sau grupurile de artişti erau vizibile şi mai dinamice ca o aplicaţie pe tabletă, dar dacă aruncăm o privire în jur poate găsim locurile în care arta aşteaptă să înflorească.  Acesta este cazul Ioanei Florea, studentă la Facultatea de Studii Est-Asiatice din Bucureşti, pasionată de pictură, sau mai bine zis, pasionată de a crea picturi. La o primă discuţie povesteşte cum priveşte atât cu scepticism cât şi cu o bucurie sinceră complimentele aduse desenelor ei; scepticismul îl pune pe seama piedicilor care şi le impune singură pentru că încă nu poate să afirme: „Uite, lume, asta sunt eu şi aşa vreau să mă exprim!”, după cum s-a destăinuit nouă.

1
Într-un scurt interviu, Florea Ioana ne vorbeşte despre imaginea tânărului talentat, aşa cum se vede el împrejmuit de lumea de azi a artei.
2. Când sau cum ţi-ai câştigat încrederea în talent?
Încă sunt în proces. Fiecare desen e o surpriză pentru mine. Nu pot zice că îmi e frică de foaia albă, îmi e frică de eşec. Nu vreau să stiu că aş putea ajunge în situaţia în care să încep un desen şi apoi să îl arunc pentru că mi-aş da seama că tema respectivă mă depăşeşte. Îmi e frică încă să îmi dau seama că poate nu aş putea pune pe hârtie ceea ce mintea mea aşterne deja clar în gânduri. Dar şi în momentul în care termin un desen şi îmi dau seama cu ce usurinţă liniile îmi ghidează mâna pe carton sau pânză, mai nou mă umple de fericire şi mai adaugă o monedă la puşculiţa încrederii în talentul meu.

2
La şcoală sau la concursurile la care participam aveam însă o mare încredere în mine şi aproape o aroganţă. Știam că fără mare efort voi face un desen pe care mulţi îl vor aprecia. Problema era că… mie nu îmi plăcea rezultatul, şi atunci adevărata încredere în talent nu se dezvolta.
3. După ce te-ai născut cu talentul, ce urmează din punctul tău de vedere?
Urmează multă muncă, logic! Şi determinare. Şi cel mai important, să îţi placă să faci asta. Dacă tragi de tine, nu e bine. Atunci nici nu vei mai simţi că e vorba de muncă, vei simţi doar că trebuia să faci acest lucru de mult şi că e exact ceea ce trebuie. Încă nu am ajuns acolo.

4

Mi-am rugat prietenii de pe pagina de socializare Facebook să îmi dea teme de desenat. Am primit mai multe decât aş fi sperat. Făcând publică cererea, nu mai am cale de întoarcere. Dar după cum se vede, încă trag de mine şi mă forţez să fac asta. Astept să vină din inimă şi minte, nu doar din încrâncenare.
4. Succesul sau „să te afirmi” depinde de tine sau de cei din jur?
Depinde de cum tu te raportezi la tine şi la cei din jur.
5. Ți s-au oferit oportunităţi sau sprijin mai concret?
Da. Mai mult decât aş fi sperat eu. Mai puţin decât s-ar aştepta lumea ca să mă poată numi „pictor”. În primul rând mă ajută sprijinul alor mei. În afara de mine, pe ei îi simt cei mai duri şi corecţi critici ai mei. Când ei mă sprijină, asta îmi dă cea mai mare încredere. Nu am primit cereri serioase, doar proiecte mici de curând, dar le privesc cu încredere. Cred că aşa pornim cu toţii, de jos, cum se zice.
6. Ce te motivează să pictezi? Sau e o trăire pe care trebuie să o regăseşti ca să pictezi?

5
Pictura e trăire, logic. O gândire matematică va face un desen frumos estetic, corect, dar nu îmi va transmite nimic mai mult decât ceea ce văd. Dar şi o trăire mult prea puternică îţi poate pune beţe în roate şi te poate opri din misiunea ta. ( După răspuns îmi zâmbeşte amuzată de sensul de luptă pe care l-au primit cuvintele sale.)
7. Pe planul acesta- care ar fi viitorul tău ideal?

Să mă descopăr. Până acum am desenat după exterior. Încă nu mi-am găsit clar lumea interioară pe care să o dezvolt şi pe care să o şi pot arăta lumii. Vreau altceva decât peisaje, flori şi portrete. Atunci când voi reuşi acest lucru, vor veni şi planurile materiale (expoziţii, proiecte serioase)

6

8. Care sunt temele şi stilurile tale preferate?
Am descoperit portretele mai nou. Îmi place să cunosc omul desenându-l. E şi un sentiment plăcut, dar ciudat. Dacă desenezi după modelul prezent e o comunicare specială. Ai impresia că îl descoperi pe cel din faţă în cel mai detaliat mod, în timp ce ei tot ce pot face e să se încreadă în tine şi să stea pironiţi în faţa ta. Aţi simţit vreodată o ruşine sau o temere în faţa pictorilor de pe străzile staţiunilor ce fac portrete pe loc? Din cauza asta.
Când desenezi după o poză, e şi mai ciudat. E ca şi cum ai „stalk”-ui pagina cuiva de Facebook în cel mai mare amănunt. Comunici cu persoana respectivă, înveţi totul despre liniile sale, iar dânşii n-au nici cel mai mic habar de acest lucru, fiind doar curioşi la final să afle cum arată desenul.

9. Care sunt pictorii care te inspiră sau pe care îi invidiezi/îi urmezi?
Mă inspiră, invidiez şi urmez orice pictor care a reuşit până acum să devină un pictor şi să nu rămână doar un singuratic care pictează undeva într-un beci sau pe un balcon. Îmi place mult Dali. Nu îmi place în mod special suprarealismul, dar pe Dali îl iubesc prin picturile sale. Il invidiez că poate stârni sentimentele acestea în mine printr-un tablou. Vreau şi eu să ajung la performanţa asta.

10. Care este pictura/tabloul preferat(ă)?
Dali – Metamorfoza lui Narcis. Mă pot uita ore în şir la el fără să mă plictisesc.
Ivan Aivazovsky – Al nouălea val.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*