Ultimele Știri

Una dintre cele mai bogate moșteniri culturale ale umanității se află în pericol!

Patrimoniul cultural al Irakului este în pericol de a fi distrus de gruparea teroristă Stat Islamic, după ce jihadiștii au distrus mai multe situri arheologice ale țării, avertizează directorul general al UNESCO, Irina Bokova, în cadrul vizitei la Muzeul din Bagdad.

„Am venit aici pentru a reprezenta UNESCO, având un mesaj puternic de sprijin și solidaritate pentru  poporul irakian într-un moment foarte dificil. Irakul și poporul irakian posedă una dintre cele mai bogate moșteniri culturale, care aparțin întregii umanități. Irakul are mii de temple, de clădiri, de situri arheologice, de obiecte, care reprezintă o comoară pentru umanitate. Noi nu putem fi de acord ca această comoară, această moștenire a civilizației umane, să fie  distrusă într-un mod atât de barbar”, a afirmat Bokova.

La începutul acestui an, Statul Islamic a  capturat zone întinse din Irak și Siria, aducând  mii de situri arheologice  sub controlul său. Acum, artefacte antice apar pe piața neagră, folosindu-se  diverși intermediari, care să vândă comorile neprețuite.

„Trebuie să acționăm, nu avem timp de pierdut, pentru că extremiștii încearcă să șteargă identitatea, pentru că ei știu dacă nu există nicio identitate, nu există nicio memorie și nicio istorie, iar noi credem că acest lucru nu este acceptabil”, a mai adăugat Irina Bokova.

Oficialii irakieni și occidentali spun  aceasta  este una dintre modalitățile prin care gruparea teroristă Stat Islamic își finanțează activitățile. Extremiștii islamici au distrus mai multe morminte,  moschei și biserici, precum și manuscrise și arhive prețioase, care au fost  arse.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*