Un terorist a mărturist că a decapitat un om, dar a fost lăsat liber de un judecător belgian

  • Adrian Marinescu
  • 9 mai 2016
  • Externe
ostatic croat decapitat

Un judecător din Bruxelles a decis să lase în libertate un bărbat condamnat pentru terorism și care a mărturisit într-o convorbire telefonică, la care instanța încă nu a avut acces, că a decapitat o persoană în Siria, respectivul judecător apreciind că, până la pronunțarea sentinței definitive, nu se justifică menținerea inculpatului în arest, relatează luni cotidianul flamand Het Laatste Nieuws, citat de agenția EFE.

Acest cotidian a intrat în posesia unei conversații telefonice în care cel condamnat, Iliass Khayari, în vârstă de 25 de ani, îi mărturisește interlocutorului că victima sa ‘era un eretic’. ‘I-am tăiat capul’, a spus el conform sursei citate.

Iliass Khayari a fost condamnat săptămâna trecută de tribunalul corecțional din Bruxelles la cinci ani de închisoare, dintre care jumătate cu suspendare, pentru participarea la activități teroriste.

Procuratura federală a cerut să fie încarcerat imediat, dar judecătorul a decis să fie lăsat în libertate în așteptarea condamnării definitive, care însă nu va putea fi pronunțată mai devreme de câteva luni dacă acuzatul va înainta recurs.

A fost deschisă și o investigație paralelă privind decapitarea mărturisită, faptă ce ar putea fi judecată într-un proces separat.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *