Un susținător al Brexit-ului afirmă că ‘lecțiile’ date de Obama britanicilor au avut efect contrar celui scontat

  • Adelina Mitrache
  • 2 iunie 2016
  • Externe
brexit

Comentariile făcute de președintele american Barack Obama, în timpul vizitei sale la Londra din luna aprilie, despre o posibilă ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană au contribuit la creșterea sprijinului pentru Brexit, potrivit lui Nile Gardiner, fost consilier al fostului premier britanic Margaret Thatcher, relatează joi Reuters.

”Majoritatea britanicilor resping total ideea că președintele Obama trebuie să le dea lecții despre modul în care ei vor trebui să voteze la referendumul din 23 iunie”, a afirmat Gardiner, în prezent director al Centrului ‘Margaret Thatcher’ pentru libertate din cadrul Fundației Heritage.

Nile Gardiner a făcut referire la declarația lui Barack Obama conform căreia, dacă britanicii se pronunță pentru ieșirea țării lor din Uniunea Europeană, atunci ei și-ar pune țara ”înapoi la coadă” pentru a ajunge la un acord bilateral de comerț liber cu Statele Unite.

Fostul consilier a explicat că această remarcă a liderului de la Casa Albă a fost percepută în Marea Britanie ca ”o palmă peste față”. ”Mulți oameni cred contrariul și anume faptul că Marea Britanie va fi în primele rânduri pentru a încheia un acord de comerț liber dacă am ieși din UE”, a subliniat el.

Comentariile lui Barack Obama au fost ”o intervenție extraordinară din partea unui președinte al SUA”, a continuat Gardiner, nu numai în sensul că a dat ”sfatul greșit”, dar și în cel că el s-a adresat ”pe un ton condescendent față de un prieten și aliat foarte apropiat”.

Marea Britanie va organiza în 23 iunie un referendum cu privire la oportunitatea ieșirii din Uniunea Europeană.

La Consiliul European din 18-19 februarie de la Bruxelles, liderii celor 28 de țări membre ale Uniunii Europene au ajuns la un compromis ce ”reînnoiește pactul” Marii Britanii cu Europa, acord pe care premierul britanic David Cameron l-a apreciat drept suficient pentru a recomanda menținerea țării sale în interiorul blocului comunitar.

Sub presiunea concetățenilor săi și a Partidului Conservator împotriva creșterii numărului de imigranți, Cameron a obținut o clauză de salvgardare de șapte ani privind unele ajutoare sociale pentru noii migranți, care permite o limitare a acordării lor, potrivit unei scări graduale.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *