Un român din Nisa a fost înjunghiat în gât și torace

  • Adrian Marinescu
  • 27 septembrie 2016
  • Externe
  • 0
crima cutit

Un cetățean român care locuiește în Nisa a fost înjunghiat grav în gât și torace, anunță autoritățile franceze. O femeie care a asistat la agresiunea comisă în apropiere de Palatul Exploziţiilor de la Nisa a fost spitalizată în stare de şoc.

Starea românului, care a pierdut mult sânge, a fost stabilizată, însă este în continuare îngrijorătoare, scrie Nice Matin. Presupusul agresor, reţinut la faţa locului sâmbătă seara, se află în arest preventiv în cazarma din Auvare.

Agresorul şi victima se cunoşteau, fiind văzuţi împreună cu câteva ore înainte de atac, în timp ce cumpărau bere. Procurorul Republicii Jean-Michel Prêtre consideră că este vorba despre o tentativă de asasinat. Alcoolul pare că a jucat un rol hotărâtor în acest incident, comentează ziarul francez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *