Un nou caz îngrijorător! Un pacient a fost transportat de la un spital la altul cu larve pe răni

Un bătrân a fost transportat de la Centrul de Asistenţă medico-socială Bucşani la Spitalul de Urgenţă Târgovişte, având larve pe răni. Cazul a fost semnalat de medicii de la cel de-al doilea spital.

Reprezentanţii unităţii sanitare din Târgoviște au recomandat angajaților de la Centrul de Asistență medico-socială Bușteni o supraveghere mai atentă a pacientului.

„Este vorba despre un pacient care a fost adus la Spitalul de Urgenţă Târgovişte de la Centrul de asistenţă medico-socială Bucşani, judeţul Dâmboviţa, fiind asistat în centru pentru mai multe afecţiuni medicale şi din motive sociale”, a declarat, pentru Mediafax, Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Târgovişte.

După administrarea unei doze de antibiotice și toaletarea zonei care deținea viermi, pacientul a fost retrimis la spitalul de unde provenea, pentru continuarea tratamentului.

„S-a constatat că la nivelul membrelor inferioare prezenta nişte varice, iar pe acest fond s-au produs nişte ulceraţii pe care medicii le-au constatat. Sub crusta formată s-au găsit nişte viermişori. A fost toaletat, s-a administrat prima doză de antibiotic iar pacientul a fost trimis cu recomandări de continuare a tratamentului la centrul de unde venise, fiind recomandată şi supravegherea mai atentă a pacientului”, a mai precizat aceasta.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *