Un mort şi patru răniţi în urma unui accident. Şoferul vinovat nu avea permis de conducere

  • Adelina Mitrache
  • 31 mai 2016
  • Social
accident

Un adolescent a murit, iar alţi patru tineri au fost răniţi grav, luni noapte, într-un accident rutier petrecut între două autoturisme pe un bulevard circulat din municipiul Constanţa, şoferul vinovat neavând permis de conducere.

Potrivit poliţiştilor, luni noapte, în jurul orei 21.40, un tânăr în vârstă de 27 de ani a condus un autoturism Mazda, pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa, dinspre podul IPMC către strada Cumpenei, iar la intersecţia cu strada Petre Poni a efectuat un viraj la stânga peste marcajul longitudinal, moment în care maşina a fost lovită în plin de un autoturism marca BMW, care circula din sens opus. În urma impactului violent, autoturismul Mazda s-a rupt în două, iar jumătatea din spate a acestuia a fost proiectată pe trotuar, unde a lovit doi pietoni.

După producerea accidentului, şoferul autoturismului Mazda, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a plecat de la locul producerii accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie. Ajuns la domiciliu, pentru că şi el era rănit grav, a chemat un echipaj de ambulanţă.

În urma accidentului rutier, doi tineri aflaţi în autoturismul marca Mazda au fost răniţi grav, iar şoerul şi un al treilea pasager au fost răniţi uşor.

La locul accidentului s-au deplasat două ambulanţe cu medic şi două cu asistent, patru dintre răniţi, între care un tânăr de 15 ani în stare foarte gravă, după ce li s-a acordat primul ajutor, fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Din cauza rănilor foarte grave, în cursul nopţii de luni spre marţi, adolescentul a decedat.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *