Ultimele Știri

Un medic român a uimit cu un discurs în fața Papei. Cum l-a atacat pe Suveranul Pontif

La Sinodul episcopilor de la Roma, în prezenţa Papei Francisc, un medic român a avut curajul să țină un discurs prin care l-a contrazis puternic pe Papă, combătând poziţiile publice ale Suveranului Pontif și denunțând „marxismul cultural” care afectează din ce în ce tot mai mult şi Biserica Catolică.

Dr. Anca Maria Cernea, medic specialist în medicină generală la Centrul Medical de Diagnostic si Tratament al spitalului Dr. Victor Babes, reprezentantă a Asociației Medicilor Catolici din București, a participat ca auditor la Sinodul episcopilor catolici dedicat familiei de la Roma. Vineri, 16 octombrie 2015 în Sala sinodală, în prezenţa Papei Francisc, aceasta a avut o intervenţie în care l-a contrazis pe liderul Bisericii Catolice în privinţa „inegalităţii veniturilor” şi a „schimbărilor climatice”. Dacă Papa numea cele două fenomene printre principalele probleme ale omenirii, medicul român afirmă că problema este păcatul, iar misiunea Bisericii este mântuirea sufletelor.

„Sanctitatea Voastră, Părinți Sinodali, frați și surori,

Reprezint Asociația Medicilor Catolici din București. Aparțin Bisericii Greco-Catolice din România.

Tatăl meu a fost un lider politic creștin, închis de comuniști timp de 17 ani. Părinții mei se logodiseră, dar nunta lor a avut loc abia după 17 ani. Mama l-a așteptat pe tata în toți acei ani, deși nici măcar nu știa dacă el mai era în viață. Au fost fideli în mod eroic lui Dumnezeu și legământului lor. Exemplul lor arată că harul lui Dumnezeu poate învinge situații sociale îngrozitoare, precum și sărăcia materială.

Noi, ca medici catolici, care apără viața și familia, vedem această bătălie ca fiind una spirituală. Sărăcia materială și consumismul nu sunt principalele cauze ale crizei familiei. Cauza principală a revoluției sexuale și culturale este ideologică.

Maica Domnului de la Fatima a spus că rătăcirile Rusiei se vor răspândi în întreaga lume. Aceasta s-a făcut mai întâi sub o formă violentă, marxismul clasic, prin uciderea a zeci de milioane de oameni. Acum se face mai ales prin marxismul cultural. Există o continuitate între revoluția sexuală a lui Lenin, Gramsci, școala de la Frankfurt și ideologia actuală a drepturilor „gay” și a genului. Marxismul clasic pretindea restructurarea societății printr-o preluare violentă a proprietății.

Acum revoluția merge mai adânc, încercând să redefinească familia, identitatea sexuală și natura umană.

Această ideologie se autointitulează „progresistă”. Dar ea nu este altceva decât vechea ofertă a șarpelui, ca omul să preia controlul, să-i ia locul lui Dumnezeu, să caute mântuirea aici, în această lume. Este o rătăcire de natură religioasă, gnostică. Datoria păstorilor este să o recunoască și să avertizeze turma în privința acestui pericol.

„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea vi se vor adăuga vouă.” Misiunea Bisericii este mântuirea sufletelor. Răul, în această lume, vine din păcat. Nu din „inegalitatea veniturilor” sau din „schimbările climatice”.

Soluția este: Evanghelizarea. Convertirea. Nu creșterea controlului guvernamental. Nu guvernul mondial. Aceștia sunt astăzi principalii agenți care impun marxismul cultural națiunilor noastre, sub forma controlului populației, a sănătății reproductive, a drepturilor gay, a educației gender etc.

Lumea de azi are nevoie nu de îngrădirea libertății, ci de libertatea adevărată: eliberarea de păcat. Mântuirea.

Biserica noastră a fost suprimată de ocupația sovietică. Dar niciunul dintre cei 12 episcopi ai noștri nu și-a trădat comuniunea cu Sfântul Părinte. Biserica noastră a supraviețuit datorită hotărârii lor și exemplului lor de rezistență față de teroare și închisori. Episcopii noștri au cerut oamenilor să nu cedeze lumii. Să nu coopereze cu comuniștii.

Acum noi avem nevoie ca Roma să spună lumii: „Faceți pocăință și întoarceți-vă la Dumnezeu, căci s-a apropiat împărăția cerurilor.”

Nu doar noi, laicii catolici, dar și mulți creștin-ortodocși sunt îngrijorați și se roagă pentru acest Sinod. Pentru că, spun ei, dacă Biserica Catolică cedează în fața spiritului lumii acesteia, celorlalți creștini le va fi foarte greu să-i reziste.”

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on Un medic român a uimit cu un discurs în fața Papei. Cum l-a atacat pe Suveranul Pontif

  1. stoica gheorghe // 20 octombrie 2015 at 15:31 // Răspunde

    Excelenta expunere !

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*