Ultimele Știri

Un marinar român, ucis pe un petrolier bombardat

Un marinar român a murit în urma unui atac. Românul se afla la bordul unui petrolier, în momentul în care a fost bombardat de către un avion cu origine necunoscută.

Petrolierul aparține unei companii elene și potrivit oficialilor din sectorul asigurărilor din Grecia petrolierul Araevo.

„O rachetă a explodat pe puntea vasului și, drept rezultat, doi membri ai echipajului, un grec și un marinar român au fost uciși, iar doi filipinezi au fost răniți”, au precizat asiguratorii.

Autoritățile locale au fost informate de incident și răniții au fost transportați la spital. Ceilalți 22 de membri ai echipajului, printre care se numară încă un român, sunt în stare bună, la bordul vasului, care, în pofida avariei, nu a suferit scurgeri de petrol.

Se crede că bombardamentul aerian a fost efectuat de Armata Națională Libiană, cu toate că armata a negat incidentul. Aceasta a avertizat în mai multe rânduri că va viza vasele care se îndreaptă spre Derna.

Celălalt român de la bord era tatăl marinarului decedat. Familia marinarului român decedat va primi asistență consulară de la diplomații români din Grecia.

„Vor avea loc proceduri obișnuite de repatriere din portul unui stat UE, Ambasada noastră va acorda asistență consulară obișnuită”, a menționat purtătorul de cuvânt al MAE.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*