Ultimele Știri

Un diplomat american cere Ungariei să se întoarcă în UE, și critică poziția premierului Orban care se apropie de Rusia

Un diplomat american  care a vizitat vineri Ungaria critică politicile  premierului Orban față de Rusia, și a declarat că el crede că Budapesta ar trebui să susțină UE în cadrul politicii sale de a impune sancțiuni asupra Rusiei.

Vineri, diplomatul american André Goodfried, a condamat politicile susținute de premierul Viktor Orban, în special în ceea ce privește decizia Ungariei de a acorda Rusiei un contract pentru a extinde ”Paks”, programul de construire a unor noi centralelor nucleare și sprijinul pentru gazoductul South Stream.

Între timp, Statele Unite au refuzat intrarea pe teritoriul său a șase funcționari publici din Ungaria, luni, în urma  unor acuzații de corupție. Potrivit Goodfried,  acestora li s-a interzis accesul pentru diferite fapte și au fost făcute analize pentru fiecare individ în parte, și nu neapărat datorită politicilor susținute de guvernul maghiar. Goodfried a criticat Ungaria pentru modul în care au fost facute schimbări, în ceea ce privește statul de drept, și pentru modul în care aceasta a pus în dezbatere protecția și  autonomia maghiarilor din Ucraina, într-un moment  care nu este tocmai potrivit.  

Victor Orban a făcut apel pentru autonomia celor 200.000 de maghiari care locuiesc în prezent la frontierele ucrainene.

„În special cu cererile de autonomie în rândul cetățenilor de etnie maghiară din Ucraina … nu este timpul și momentul potrivit pentru a avea această discuție”, a spus Goodfriend. 

Ungaria ar trebui să „stea ferm cu UE, și cu sancțiunile impuse de UE”, a adăugat el și ar trebui „să înțeleagă sensibilitățile cu privire la problema naționalismului etnic”.

Ungaria nu a fost de acord cu sancțiunile impuse de  UE cu privire la Rusia. Goodfried a declarat că nu este momentul potrivit pentru Ungaria de a „rupe  relațiile cu partenerii săi din UE și să critice în mod public o abordare pe care partenerii au luat-o”.

Ungaria, cu toate acestea , este dependentă de livrările de gaze rusești și spune că gazoductul South Stream ar ajuta în mod activ securității sale energetice. Mai devreme în luna august Orban a condamnat sancțiunile UE împotriva Rusiei, și a considerat că „ne dăm singuri cu șutul în fund.”

Rusia este cel mai mare partener comercial al Ungariei în afara UE, cu exporturi în valoare de 3.4 miliarde dolari în 2013.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*