Ultimele Știri

Un banchet Junimist

File din istoria Iaşiului

Într-o seară, din toamna anului 1872, în fosta locuinţa a bardului Beldiman se petrecea Aniversarea cu tradiţionalul banchet anual al Societăţii literare Junimea.

Le organizase Titu Maiorescu în persoană. Participau vreo 22 de junimişti, partea veselă sustind-o criticul, secondat de Vasile Pogor şi Iacob Negruzzi. Poftirea trimisă prin poştă avea titlul insinuant: “Invitaţie la Botez” şi un conţinut nu prea academic. Veselia era nebună, benchetuitorii luaţi cu vinul de viaţă lungă, cotnaresc şi cu snoave pipărate, erau în culmea fericirii. În zadar scutura cu râvnă talanga Vasile Pogor, că  să cuvânteze oratorii. Mai toţi ciocneau paharele cu vin roznovanesc, adus special din hrubele Cotnarilor. Chiar şi poetul Mihai Eminescu, prezent  şi el la banchet, de felul lui mai retras şi tăcut, ciocnea şi se îmbrăţişa cu un junimist nou, nerecunoscut, căruia îi spunea:”Poate să te cheme Brandraburga, poţi chiar să n-ai nici un nume, tot prieten îmi eşti: să bem”.

Nelipsit de la bairam, Ion Creangă a citit, în hazul general, Povestea lui Ionică  cel prost poreclit Irimiea, care  se prefăcuse că nu ştie să facă dragoste şi a prostit pe un consătean să-şi pună nevasta să-i arate. Parascovenia, fără perdea, era “scrisă de Ion – Vântură Ţară, în Iaşi, la 22 octombrie 1876 şi dedicată caracudei din Junimea îmbătrânita de zile rele, la prilejul aniversării a treisprezecea, numărul dracului”.

Locantă o ţinea francezul Henry Launay, mare maestru al banchetelor “a la Lucullus”, ajutat de soţia sa, neîntrecută în artă culinară. Prezenţi adesea, la marile mese servite distinşilor oaspeţi al Iaşilor, în 1889 cei doi soţi participau şi la Expoziţia Universală de la Paris, culegând laude pentru bucatele româneşti cu care s-ar fi înfruptat chiar preşedintele Franţei.

Micul palat sturzesc, cum era numit, se închiriase societăţii Jockei-Club (1875), la Iaşi existând curse de cai, periodice, încă din 1851, cu mult înaintea Bucureştiului.

De Sărbători şi de zilele Carnavalului, saloanele fostului hotel găzduiau  mari petreceri şi tradiţionalele baluri ale Reuniunii Femeilor Române. Invitată la cel din 14 ianuarie 1884, participa şi Veronica Micle, văduva după moartea soţului, profesorul Ştefan Micle. Retrasă pe un scaun, fosta admiratoare a societăţii pentru educarea fetelor sărace, privea nostalgică perechile zburând pe aripile valsului. Era necăjită că nu putea să-şi ajute fiica, pe Valeria, talentată muziciană. Treminase studiile Pensionului Normal iesian  şi nu avea bani să le continuie la Bucureşti sau în altă parte. Luând cunoştinţă de ofurile ei, Elena Mîrzescu, preşedinta societăţii şi Ecaterina Lepădatu, vicepreşedintă, îi propuneau să intervina la Minister pentru ajutor material.

Citat_Titu_maiorescu

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*