Ultimele Știri

Un american vrea să rezolve problema violurilor… legalizându-le. Britanicii i-au transmis deja ce vor să îi facă

Daryush Valizadeh, un scriitor și “artist” care activează sub numele de Roosh V. a scandalizat opinia publică mondială după ce a declarat că violurile ar trebui legalizate. Acum, britanicii au lansat o petiție pentru a-i interzice accesul în regat.

Roosh V. are 36 de ani și este un “neomasculinist” și anti-feminist, după cum îl descriu jurnaliștii de la The Independent. El este de părere că o soluție în multe dintre cazurile de viol ar fi legalizarea acestuia. Mai exact, dacă actul sexual s-a produs pe proprietatea privată a bărbatului, atunci acesta nu trebuie incriminat. Conform logicii lui, orice femeie care acceptă să intre în casa unui bărbat, acceptă și să întrețină raporturi sexuale cu acesta.

Roosh vrea să își supună la dezbatere ideile așa că are în plan să organizeze o serie de întâlniri destinate “exclusiv bărbaților heterosexuali”. Întrunirile ar urma să aibă loc în mai multe orașe mari din Marea Britanie, dar și în Australia, Noua Zeelandă, Islanda și Canada.

Locul și ora acestor întâlniri sunt strict secrete și vor fi comunicate prin mesaje private de teama unor atacuri din partea celor care nu îi împărtășesc convingerile. “Este timpul să ne retragem în underground în orașele în care siguranța adepților mei este amenințată. Participanții trebuie să repete un cod atunci când ajung la locul de întâlnire” a anunțat Roosh într-o postare pe Twitter.

O petiție înaintată Guvernului Scoțian, care îi interzice lui Valizadeh să intre în țară sau să organizeze astfel de întâlniri, a strâns peste 40 de mii de semnături. Oamenii se tem că adunările “pro-viol” vor dăuna liniștii publice.

În 2013, Daryush Valizadeh a vizitat România și chiar a stat de vorbă cu jurnaliștii ProTV. Atunci poza într-un scriitor șarmant care vrea să îi învețe pe bărbați cum să relaționeze cu femeile, dar pe durata șederii sale nu prea a avut mare success la acest capitol.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*