UE cere ”revenire rapidă la ordinea constituțională în Turcia”

  • Nicoleta Ungureanu
  • 16 iulie 2016
  • Externe

UE a cerut sâmbătă o ”revenire rapidă la ordinea constituțională în Turcia” și a declarat că urmărește îndeaproape evoluția situației de acolo, conform AFP.

”Continuăm să urmărim îndeaproape evoluțiile și să ne coordonăm cu cele 28 de state membre ale UE în fața tentativei de lovitură de stat care zguduie Turcia, partener cheie al UE”, au declarat într-un comunicat comun Federica Mogherini, președintele Consiliului European Donald Tusk și cel al Comisie Europene, Jean-Claude Juncker.

Liderii europeni, au afirmat în numele statelor membre, că ”UE susține în totalitate guvernul ales democratic, instituțiile țării și statul de drept”.

Purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel a afirmat de asemenea că ”ordinea democratică trebuie respectată în Turcia”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a lansat un apel în care cere respectarea instituțiilor democratice ale Turciei și a contituției sale. Acesta a anunțat că a discutat cu ministrul afacerilor externe turc Mevlut Cavusoglu și că urmărește evenimentele “îndeaproape” și “cu preocupare”.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *