Ultimele Știri

Tusk: Viitorul UE va depinde în mare măsură de abordarea Germaniei față de criza migranților

Donald Tusk

Viitorul Uniunii Europene va depinde în mare măsură de abordarea Germaniei față de criza migranților, iar alte state ar trebui să arate mai multă solidaritate, alăturându-se efortului de a răspunde acestei provocări istorice, a declarat luni președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Vorbind în capitala Germaniei la a 26-a aniversare a căderii Zidului Berlinului, Donald Tusk a descris Germania, dar și pe cancelarul Angela Merkel, drept exemple ale celor mai bune valori europene.

‘Cei care cred că Germania este prea deschisă, prea tolerantă, prea liberală, uită să-și facă temele despre istoria noastră tragică’, a afirmat Tusk, fost prim-ministru al Poloniei înainte de a prelua președinția Consiliului European.

‘Doriți o Germanie care este deschisă, tolerantă, compătimitoare, empatică cu cei slabi și săraci, sau o Germanie închisă, rece și lipsită de milă? Există un singur răspuns’, a subliniat Tusk, cerând altor state europene să arate solidaritate față de Germania ‘în aceste vremuri dificile și de grele încercări’.

Pe de altă parte însă, Germania ar trebui să înțeleagă că este responsabilă nu numai pentru ‘mesajul său moral’, dar încă și mai mult pentru toată comunitatea politică a europenilor, a adăugat președintele Consiliului European, îndemnând Berlinul să ofere un leadership puternic ajutând la securizarea granițelor europene externe și la apărarea Europei în fața ascensiunii populismului radical.

‘Într-adevăr, dacă Europa va supraviețui ca un continent al libertății, statului de drept, respectului față de individ și securității locuitorilor săi, va depinde în mare măsură de germani’, a insistat el.

Donald Tusk a cerut o ‘modificare’ a actualei politici europene în materie de migrație, avertizând că Spațiul Schengen ca zonă de liberă circulație se află în pericol dacă frontierele externe nu vor fi întărite.

‘În fața unui val fără precedent de migranți care se îndreaptă spre Europa, trebuie să o spunem clar: Europa nu îi poate accepta pe toți oamenii doritori să vină pe continentul nostru’, a mai spus Tusk, explicând că ‘dărâmarea Zidului Berlinului nu a desființat automat necesitatea unor frontiere ca atare’.

Pentru că Germania nu este un stat european de graniță, responsabilitatea revine în primul rând altor țări, ‘dar, chiar și așa, toată lumea se va uita spre (…) semnalele venite de la Berlin’, a mai spus Tusk în discursul său.

Luni, statele membre ale UE au început o nouă serie de reuniuni pentru a se coordona în fața unei crize ce nu dă semne de atenuare, în pofida apropierii iernii.

Întruniți la Bruxelles, cu două zile înaintea unui summit care va reuni în Malta lideri europeni și din state africane, miniștrii de interne au convenit accelerarea repartizării refugiaților în UE din ‘hotspot’-urile unde aceștia continuă să sosească în număr mare, mai ales în Grecia, unde se înregistrează 10.000 de intrări pe zi.

Pentru a răspunde acestei situații, miniștrii au propus înființarea de centre pe restul rutei migranților, în interiorul și în afara UE, în anumite țări din Balcani, în care să fie începute procedurile în vederea cererii de azil sau, dacă este cazul, în vederea returnării, a explicat ministrul de externe luxemburghez Jean Asselborn, care a prezidat reuniunea de la Bruxelles.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*