Turcia susţine grupuri islamiste din Orientul Mijlociu, dezvăluie un document guvernamental german

  • Adelina Mitrache
  • 16 august 2016
  • Externe
erdogan

Administraţia Recep Tayyip Erdogan oferă susţinere organizaţiilor islamiste din Orientul Mijlociu, inclusiv din Siria, arată un document guvernamental german citat de postul ARD.

Documentul secret este un răspuns al Guvernului de la Berlin la o întrebare oficială a grupului parlamentar Die Linke despre eventuala susţinere oferită de Administraţia de la Ankara grupurilor islamiste.

„În principal începând cu anul 2011, în contextul islamizării doctrinei politice a Ankarei, Turcia a devenit principala platformă de susţinere a grupurilor islamiste din Orientul Mijlociu”, precizează documentul, conform site-ului DiePresse.com.

Documentul evocă „afinitatea ideologică” a regimului Recep Tayyip Erdogan şi a formaţiunii de guvernământ de la Ankara, Partidul pentru Dreptate şi Dezvoltare (AKP), cu mişcarea egipteană Fraţii Musulmani, cu organizaţia islamistă Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, şi cu grupuri islamiste ale opoziţiei din Siria.

Dezvăluirile riscă să amplifice tensiunile dintre Administraţia de la Ankara şi Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană consideră filiala militară a Hamas, Brigăzile Ezzedin al-Qassam, drept organizaţie teroristă.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *