Turcia are pierderi de 8 miliarde de euro din cauza terorismului

  • Adrian Marinescu
  • 29 martie 2016
  • Externe
erdogan

Turcia a înregistrat în februarie cea mai mare scădere, din ultimii 10 ani, a numărului de turişti stăini, a comunicat marţi Ministerul Turismului de la Ankara, citat de Reuters.

Principala cauză sunt atentatele care au lovit ţara în ultimele luni şi au indus o stare de nesiguranţă. Pe de altă parte, embargoul economic impus de Moscova, ca urmare a răcirii relaţiilor diplomatice, pe  fondul confictului din Siria, a redus la jumătate numărul turiştilor ruşi.

Potrvit Reuters, economişii au estimat pentru 2016 o scădere cu 25% a încasărilor din turism în Turcia, adică aproximativ 8 miliarde de dolari.

De la începutul anului, Turcia a fost lovită de un val de atacuri teroriste, dintre care două la Istanbul, cea mai importantă destinaţie turistică a ţării. În ianuarie, un atentator care s-a autodetonat a ucis 12 turişti germani,  iar un alt atac similar, în zona comercială a Istanbulului, a ucis trei turişti israelieni. Tel Aviv-ul şi-a sfătuit cetăţenii să evite Turcia ca destinaţie de vacanţă şi chiar de călătorie.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *