Ultimele Știri

Tulburarile de dezvoltare la copil | Care sunt cauzele şi efectele?

copii
Multe teste psihologice aplicate pentru a evalua tulburările de dezvoltare la copii nu sunt validate ştiinţific, sunt vechi, traduse din engleză fără a respectă procedeele standard, neadaptate la particularităţile culturale ale populaţiei româneşti şi neetalonate pe eşantioane reprezentative de copii români, este semnalul de alarmă pe care îl trage profesorul universitar Geanina Cucu-Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.

Mai mult decât atât, doctorul în psihologie consideră că atunci când un clinician aplică unui copil teste care circulă pe internet, majoritatea având o validitate îndoielnică, există un risc crescut că diagnosticul dat copilului să fie unul inexact sau chiar greşit.

“Diagnosticul dat tulburărilor de dezvoltare la copil este primul şi cel mai important pas pe care îl face un specialist. Dacă acesta este pus că urmare a nerespectării procedeelor şi instrumentelor validate ştiinţific, de actualitate, în concordanţă cu procedeele de diagnostic din clinicile europene de profil şi adaptate populaţiei din ţară noastră, atunci întreg procesul terapeutic pleacă de la o premisa greşită şi este sortit eşecului”, afirmă profesorul Geanina Cucu-Ciuhan.

psiholog

Geanina Cucu-Ciuhan

De cealaltă parte, profesorul afirmă că există foarte multe cazuri în care părinţii fac presiuni asupra psihologilor clinicieni pentru a fi dat un diagnostic cât mai rapid, iar că urmare mulţi specialişti nu respectă toate etapele ştiinţifice care vor conduce la recuperarea copilului. Pe lângă aceste cauze care pot afecta diagnosticarea corectă, mai există şi părinţi care ezită să apeleze la serviciile de evaluare psihologică, din varii motive, cu toate că observă tulburările de comportament ale copiilor.

“Am putea spune că avem de-a face cu trei categorii de părinţi. Prima categorie o reprezintă părinţii activi, care observă că fiul sau fiica lor întâmpina dificultăţi emoţionale sau comportamentale şi apelează din proprie iniţiativa la serviciile unui psiholog. Acesta este cazul fericit, părinţii fiind şi foarte motivaţi să se implice în procesul terapeutic al copilului. O a două categorie de părinţi au tendinţa de a subestima importantă etapei de diagnostic, probabil din dorinţa de a începe cât mai repede terapia.

Din păcate se întâmplă uneori că psihologul să între în acest joc, din care vor ieşi păgubite toate cele trei entităţi implicate: psihologul nu îşi va face treaba cum trebuie, deci reputaţia lui de specialist va avea de suferit, părintele va pierde timp şi bani, iar copilul nu va fi diagnosticat corect, deci nu va putea beneficia de un program terapeutic potrivit. A treia categorie sunt părinţii care nu apelează la timp la serviciile de evaluare psihologică atunci când observă dificultăţi emoţionale sau comportamentale la copiii lor.
Motivele sunt diverse. Unul dintre ele este legat de mentalitate şi de reprezentarea socială faţă de activitatea psihologului. Mulţi oameni trăiesc sentimente de ruşine atunci când sunt sfătuiţi să apeleze la servicii psihologice, fiind preocupaţi mai mult de imaginea lor socială decât de nevoile emoţionale ale copiilor lor. Mai este şi sentimentul de vinovăţie, deoarece o mare parte a dificultăţilor de natură psihologică ale copiilor îşi au originea în relaţiile disfuncţionale din familie, iar părinţii intuiesc acest lucru şi manifestă tendinţa de evitare a expunerii sau chiar de evitare a conştientizării propriilor dificultăţi emoţionale”, declară prof. univ. dr. Geanina Cucu-Ciuhan.

O a treia dificultate pe care o subliniază profesorul universitar, în relaţia dintre părinte şi psiholog, este tendinţa frecvenţa de a-l prezenţa pe copil că fiind “pacientul identificat”. Potrivit expertului, sunt foarte mulţi părinţi care pun întreg procesul terapeutic al copilului pe seama psihologului şi acceptă cu greu să se implice în programul de recuperare a copilului, care este mult mai complex decât vizitele la psiholog.

“Psihoterapia copilului se realizează în primul rând în cadrul familiei, iar acest proces cuprinde implicit expunerea problemelor de relaţionare din interiorul familiei, precum şi conştientizarea propriilor dificultăţi emoţionale din partea părinţilor. Dacă părintele nu acordă o mare importantă continuării procesului terapeutic a copilului şi în afară cabinetului, atunci procesul va comportă câteva sincope, iar muncă psihologului clinician va fi mult încetinită sau chiar subminată”, explică doctorul în psihologie.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*