Ultimele Știri

TTIP/VIDEO: Secretarul General al Sindicatului Tehnic TAROM, agresat de Jandarmerie la flash-mob-ul din faţa Hotelului Mariott

stop ttip

Hotelul Mariott a găzduit conferinţa organizată de europarlamentarul Sorin Moisa pe tema TTIP (Tratatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii). La conferinţă, invitat de onoare a fost comisarul European pentru comerţ, Cecilia Malmström.

Ceilalţi invitaţi au reprezentat în procent covărşitor, parte pro-TTIP, adică mediul de afaceri corporatist. În afară de câţiva reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale, la conferinţă nu au fost reprezentate şi zecile de ONG-uri care au o poziţie anti-TTIP şi care au reuşit să strângă peste 25.000 de semnături împotriva TTIP în cadrul campaniei de susţinere a Iniţiativei cetăţeneşti europene de stopare a TTIP, campanie care a strâns la nivelul UE peste 3 milioane de semnături.

Spaţiul public românesc este dominat de tăcere, nu există dezbateri cu partenerii sociali şi nici cu societatea civilă, politicienii români transmit în bloc mesaje de susţinere a TTIP, dar fără a şti despre ce este vorba în Tratat.

La finalul conferinţei, în jurul orelor 18.00, câteva ONG-uri au organizat un flash-mob în faţă hotelului Mariott pentru a-şi exprima dezamăgirea faţă de modul manipulator în care s-a organizat această conferinţă şi pentru a transmite Ceciliei Malmström, adevărată poziţie a cetăţenilor români faţă de TTIP. La ieşirea din hotel a Ceciliei Malmström, secretarul general al Sindicatului Naţional Tehnic Tarom, dl Aurel Curdov, a scos o hârtie format A4 pe care era scris STOP TTIP.

Imediat jandarmii au sărit pe acesta şi l-au împins spre partea din dreapta a hotelului încercând să îl reţină şi să îl ducă la dubă. Acesta a fost bruscat şi ameninţat de grupul de 6-7 jandarmi echipaţi de luptă. Intimidările şi ameninţările au durat mai bine de 15 minute. Sindicatul Tarom este afiliat la Blocul Naţional Sindical, confederaţie ce s-a pronunţat public, în repetate rânduri, împotriva TTIP. Abuzurile Janadarmeriei se pare că nu au limite, vădit deranjaţi de faptul că sunt filmaţi când îl abuzau pe liderul Sindicatului Tarom, aceştia au tot încercat să îl intimideze pe Preşedintele Asociaţiei România Fără Ei, George Epurescu, cel care a filmat abuzul şi ne-a transmis imaginile.

În momentele următoare, lângă statuia din faţă hotelului a apărut un grup de 15 activişti care au transmis comisarului European mesajul STOP TTIP sub formă muzicală prin adaptarea versurilor celebrei melodii “Cecilia”. Societatea civilă, sindicatele şi micii întreprinzători acuză autorităţile europene că ascund publicului adevăratele implicaţii ale TTIP, care depăşesc cadrul unui tratat economic.

Consecinţele TTIP sunt unele grave la adresa democraţiei prin instaurarea dominaţiei corporaţiilor cu consecinţe asupra democraţiei, securităţii alimentare, a vieţii şi mediului, a protecţiei salariaţilor, a privatizării serviciilor publice: sănătate şi educaţiei.

Avem şi câteva exemple elocvente ale acestor situaţii, cazul Micula şi cel mai recent cazul Apa Nova care şi-a format o structură paralelă de informaţii şi corupere a autorităţilor, iar prin TTIP aceste practici ar deveni imposibil de sancţionat.

Ministerul de Interne, Jandarmeria condusă de un urmărit penal, încearcă să blocheze exprimarea liberă a cetăţenilor pentru a arată că în România este “linişte”. Nicio formă de protest nu trebuie să răzbată şi niciun ofical prezent în spaţiul public să nu fie interpelat de societatea civilă, de cetăţeni pe temele ascunse publicului, negociate în secret cu consecinţe dramatice la adresa democraţiei şi statului de drept. Ministerul de interne şi-a luat rolul de forţă de represiune în serios, iar sub comanda Generalului izmenelor, Oprea, a reuşit să transforme în infractori proprii subordonaţi, să aglomereze instanţele de judecată cu contestaţii ale proceselor verbale si să umple parchetele de plângeri penale.

Acestea la rândul lor sunt tergiversate, cazul cel mai celebru este chiar cel al şefului Jandarmeriei care este cercetat penal de Parchetul Militar Iaşi pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals, împreună cu alţi ofiţeri şi subofiţeri din Jandarmerie.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*