Ultimele Știri

Tsipras: Referendumul va avea loc indiferent de decizia Eurogrupului

Alexis Tsipras

Imediat după anunțul făcut de preșdintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, precum că nu se va prelungi programul de asistență financiară pentru Grecia, premierul Alexis Tsipras a avut o convorbire telefonică cu cancelarul Angela Merkel și Francois Hollande.

Alexis Tsipras le-a transmis liderilor Uniunii Europene că poporul grec va supraviețui, indiferent de decizia luată de Eurogrup, confrom unor surse din interiorul Guvernului de la Atena.

„Democrația reprezintă cea mai mare ordine din Grecia, iar referendumul va avea loc indiferent de decizia grupului Euro”, a transmis Tsipras.

Se pare că anunțul lui Tsipras de a organiza un referendum i-a enervat pe Miniștrii de finanțe ai zonei euro, iar prin vocea finlandezului Dijsselbloem a transmis că nu își doresc să prelungească programul de asistență financiară, considerând că Grecia a rupt negocierile.

„Propunerile puse pe masă au oferit deja o maximă flexibilitate. Însă acestea nu au fost încheiate, cu toate acestea guvernul grec le-a respins și a lăsat decizia în mâinile poporului grec”, a declarat Dijsselbloem în cadrul unei conferințe oficiale de la Bruxelles.

Imediat după declarațiile președintelui Eurogrupului, ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, a anunțat că aceasta este o zi tristă pentru Europa, însă vor face tot posibilul pentru a o depăși.

„Refuzul de a prelungi programul (de asistență) va afecta cu siguranță credibilitatea Eurogrupului ca uniune democratică și mă tem ca prejudiciul să nu fie permanent”, a declarat ministrul grec.

Yanis Varoufakis a adăugat că Grecia ‘continuă să facă eforturi pentru a se ajunge la un acord până marți’, data la care țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu încheie o înțelegere cu creditorii săi.

Între timp, toți miniștrii de finanțe ai zonei euro cu excepția Greciei s-au reunit din nou pentru a analiza consecințele refuzului de a prelungi programul de asistență și eventualei ieșiri din zona euro a Greciei.

Reamintim că WikiLeaks a dezvăluit în această săptămână că președintele francez Francois Hollande încă din anul 2012 a convocat o reuniune secretă a cabinetului său pentru a discuta potențialele consecințe ale ieșirii Greciei din zona euro. Deci, totul nu este întâmplător, iar Grexitul ar fi fost pregătit de mai mult timp.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*