Ultimele Știri

Tricolor imens afișat la Sfântu Gheorghe

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită și la Sfântu Gheorghe, circa 600 de persoane au purtat un tricolor de 150 de metri pe străzile oraşului şi s-au prins într-o horă a unirii.

Manifestările de la Sfântu Gheorghe cu ocazia Zilei Unirii au început, ieri, când peste 600 de persoane au plecat într-un „marş al Unirii” din faţa Bisericii „Buna Vestire”, străbătând mai multe bulevarde din oraş şi purtând un tricolor lung de 150 de metri. Oamenii s-au oprit în Piaţa Mihai Viteazul, unde s-au prins într-o horă a unirii.

sfantu

sfantugh

„Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I au făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Sămânţa sădită în urmă cu un secol şi jumătate de Cuza, Kogălniceanu şi toţi ceilalţi a rodit mereu de atunci, iar România anului 2015, stat democrat, respectat în lume şi Europa, membru NATO şi UE, nu trebuie să uite niciodată strădania, curajul şi sacrificiul tuturor acestor adevăraţi patrioţi”, a spus, în discursul său, prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, care solicitase liderilor UDMR să îndepărteze din faţa Prefecturii panoul cu inscripţia „SIC- Terra Siculorum”, însă acesta s-a aflat în acelaşi loc şi de Ziua Unirii.

sf

sfgh

Ideea organizării „Marşului Unirii” şi purtării drapelului tricolor i-a aparţinut adolescentului din Sfântu Gheorghe care s-a fotografiat, anul trecut, cu tricolorul românesc în centrul oraşului Sfântu Gheorghe, unde se desfăşurau manifestările de 15 Martie, dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, şi care a fost ameninţat după ce a postat imaginile respective pe pagina sa de Facebook.

Drapelul de 150 de metri a fost confecţionat la Chişinău şi a fost folosit la mai multe evenimente organizate de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, care susţine Unirea Basarabiei cu România.

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on Tricolor imens afișat la Sfântu Gheorghe

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*