Ultimele Știri

Trei medalii de aur au fost câștigate de elevi români la Olimpiada Internaţională de Fizică

Elevii români au cucerit şapte medalii, trei de aur şi câte două de argint şi de bronz şi o menţiune la Olimpiada Internaţională de Fizică a ţărilor din Asia ce a avut loc, între 3 şi 11 mai, la Hangzhou (China).

Aflată la a doua prezenţă în calitate de invitat special la Olimpiada Internaţională de Fizică a ţărilor din Asia, echipa României a obţinut şapte medalii trei medalii de aur, două medalii de argint şi două medalii de bronz şi o menţiune, anunţă Ministerul Educaţiei.

Medaliaţi în 2014 cu argint, Dan Ştefan Eniceicu (clasa a XI-a), Tudor Costel Creţu (clasa a XI-a) şi Cristian Alexandru Frunză (clasa a XII-a) au cucerit acum medaliile de aur.

Medaliile de argint au fost obţinute de Ileana Rugină (clasa a XII-a) – menţiune la ediţia precedentă – şi Andrei Răduc (clasa a XII-a), iar cele de bronz de Gabriel Găitan (clasa a XII-a) şi Mălin Stănescu (clasa a XI-a). Ovidiu Mihai Popa (clasa a XI-a) a fost distins cu menţiune.

Ajunsă la a XVI-a ediţie, competiţia este destinată exclusiv statelor de pe continentul asiatic, România fiind singurul stat din afara acestui spaţiu, invitat să participe în semn de recunoaştere şi apreciere a rezultatelor deosebite obţinute în fiecare an la Olimpiada Internaţională de Fizică.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*