Ultimele Știri

Trei cazuri de malpraxis la Spitalul Militar Carol Davila în ultima lună. Doi dintre pacienți au decedat

operatie

Un medic de la Spitalul Militar Carol Davila ne prezintă în detaliu trei cazuri de malpraxis ce s-au soldat cu moartea a doi dintre pacienți și un al treilea în stare gravă, cu șanse de supraviețuire reduse. Într-unul din cazuri, mai mulți medici au încercat să ascundă faptele grave aruncând vina pe o asistentă nevinovată. Potrivit informațiilor primite, unul dintre medici, dr. Stan Liviu, nu ar avea dreptul să facă operații, ci doar activitate de cercetare, dar la Spitalul Militar se pare că au contat mai mult gradele și pe cine ai în spate. 

Cazul I

Pacienta B. MARIA, 70 ani, din Buzău, internată pe 07.11.2016, operată pe 16.11.2016 de protezare valvulară aortică, de către dr. Stan Liviu. Pe data de 19.11.2016, aflată în secția de terapie intensivă, de gardă fiind șeful secției, Murgu Vasile, garda era asigurată, de fapt, de un medic rezident ATI. Urmare a faptului că această rezidentă a recomandat pacientei o clismă, necunoscând faptul că, după o astfel de operație, scaunul se reia după 5-7 zile deoarece nu există alimentație orală în acest interval, infirmirea i-a efectuat această clisma în prezenta doctoriței rezident, iar în momentul în care a mobilizat-o, întrucât era conectată la monitor, cablul a fost tensionat iar monitorul s-a desprins de pe suportul metalic din perete, determinând un traumatism cranio-cerebral semnificativ pacientei (a fost nevoie de consult de neurochirurgie, de sutura plăgii traumatice la nivelul pleoapei și de examen computer tomograf).

Pacienta și familia au reclamat acest incident la managerul instituției care, pentru a da satisfacție familiei și a mușamaliza incidentul, a sancționat o asistentă ce nu a fost prezentă în momentul incidentului, numită I. Chilea, dar care, sub santaj emoțional, ca să nu fie dată afară, a fost determinată să scrie un raport neconform cu realitatea, cum că, la  momentul în care umbla la o schimbare de perfuzie automată, din greșeală, a atins clema care susținea monitorul, iar acesta s-a desprins, generând traumatismul pacientei aflată în pat. Toate aceste au fost făcute pentru a mușamaliza faptul că rezidenta ATI era ilegal prezentă în gardă, iar dr. Murgu nu era prezent pe secția de terapie intensivă.

Raportul pe care dr. Murgu îl înaintează, referitor la acest caz, este neconform cu realitatea întrucât el nu era prezent pe secție iar sugestia dată asistentei I. Chilea de a prezenta o situație imaginară, care nici nu ar putea fi reconstituită. Oricum ai umbla la acele perfuzii automate, ele se află cel puțin la o distanță de 1 m de suportul monitorului, singura explicație pentru căderea monitorului este aceea că, respectivul cablul care alimentează monitorul, era conectat pe toracele pacientei și a fost tensionat de mobilizarea pacientei la efectuarea clismei.

Pacienta și familia au făcut reclamație. Pe 21.11.2016 pacientei i s-a desfăcut operația (toracele), necesitând reintervenție, iar pe 25.11.2016 s-a desfăcut din nou toracele, necesitând altă reintervenție, întrucat osul (sternul) a fost distrus de infectie. Este un caz tipic de malpraxis care arată incompetența chirurgului. Orice examen anatomo-patologic post-mortem putând confirma diagnosticul de mediastinita cu distrugerea completă a sternului (materialului osos) prin infecție, cel mai probabil cu klebsiella.

„Pacienta se află în stare gravă, prognosticul este rezervat si sansele de supravietuire sunt, teoreretic, nule.”, afirmă sursa noastră din cadrul Spitalului Militar Carol Davila.

Cazul II

R. Violeta, 62 ani, Targoviste, FO 36444/15.11.2016. Operația a avut loc pe 22.11.2016, înlocuire valvulară mitrală cu valvă mecanică pentru insuficiență mitrală, operator dr. Liviu Stan. La 2 ore după terminarea intervenției chirurgicale s-a produs o hemoragie masivă, exteriorizată prin tuburile de dren, circa 1 l sange într-un minut, ceea ce a necesitat reintervenția chirurgicală de urgență. S-a constatat ruptura inimii la nivelul locului de inserție a valvei (greșeală evidentă de tehnică chirurgicală). Cordul a fost oprit, s-a cusut breșa evidențiată, s-au administrat peste 12 unitați de sânge ca urmare a șocului hemoragic masiv, pacienta decedând a doua zi, în urma multiplelor complicații. 

Cazul III

C. Milan, 63 ani, Slatina, FO 33728/28.10.2016, operația a avut loc pe 03.11.2016, by pass aorto- bifemural, operator dr. Liviu Stan. Pe data de 12.11.2016 pacientul a exteriorizat la nivelul plăgii abdominale materii fecale, motiv pentru care a fost, de urgență, dus în sala de operație, fiind solicitați colegii de pe secția de chirurgie generală care au constatat peritonita fecaloidă prin ruptura colonului stâng. S-a procedat la rezecția colonului stâng, anus contra naturii pe partea dreaptă și splenectomie, pacientul fiind, actualmente, în stare gravă, febril și cu plagă abdominală îmbibată permanent, neputând fi detubat de ventilatorul artificial nici în prezent. Prognosticul este rezervat si sansele de supravietuire sunt, teoretic, nule.

Mesaj primit în cursul dimineții (29.11.2016): „Din păcate astăzi a decedat pacientul C. Milan.”

Dr. Liviu Stan a obținut specializarea în chirurgie cardiovasculară eludând toate treptele legale de dobândire a specialității prin echivalarea unei teze de cercetare în chirurgia cardiovasculară efectuată sub îndrumarea Acad. Gen. Prof. Dr. Victor Voicu, foarte bun prieten de familie cu Gabriel Oprea. 

Acutalmente, datorită acestei prietenii cu Gabriel Oprea (prin Gen Cătălin Zisu, nașul doamnei comandant al Spitalului Militar, doamna general Florentina Ioniță Radu), Liviu Stan este împuternicit ca șef de secție chirurgie cardiovasculară a Spitalului Militar, neregula constând în faptul că acest post nu este scos la concurs deoarece s-a vacantat, iar Conform Ordinului Ministrului Apărării Naționale, el trebuie ocupat prin concurs în termen de 6 luni.

Acesta este ținut vacant de peste un an de zile și nu s-a scos niciodată la concurs întrucât ar fi putut fi ocupat de persoane incomode. De menționat că, Dr. Liviu Stan este ultimul angajat dintre toți chirurgii de la Centru și, mai mult, el nu este angajat pe nici una dintre cele două secții de chirurgie cardiovasculară, funcția lui fiind una de cercetare, așa cum este și specialitatea sa.

Managerul general al Spitalului Militar Central ”Carol Davila” Conf. univ. dr. Florentina IONIŢĂ-RADU a cerut dreptul la replică și ne-a transmis un comunicat de presă, în care afirmă că SUUMC nu s-a confruntat cu niciun caz de malpraxis în ultimii ani. De asemenea, nicio plângere nu a fost formulată cu privire la conduita personalului medical al unității în cazurile medicale prezentate în articol.

–    Toate intervenţiile chirurgicale practicate în cazul celor trei pacienţi s-au desfăşurat normal, fără evenimente deosebite, fără accidente şi complicaţii intraoperatorii.

–   În toate aceste cazuri s-au respectat toate ghidurile şi protocoalele medicale chirurgicale iar evoluția postoperatorie s-a încadrat în limitele  patologiei chirurgicale cardiovasculară, așa cum este descrisă în literatura de specialitate și în standardele medicale aplicabile.

– Complicaţiile survenite postoperator în cazul unora dintre pacienții aminitiți au fost rezolvate chirurgical cu promptitudine, conform procedurilor și protocoalelor, imediat după confirmarea, clinică şi paraclinică, a diagnosticului secundar.

–   Toţi cei trei pacienţi aveau diagnostice asociate bolilor cardiovasculare, cu indice de morbiditate crescut, sens în care intervenţiile chirurgicale au fost extrem de complexe, cu angrenarea tuturor resurselor umane, chirurgicale şi ATI necesare, aflate la dispoziţia secţiilor de profil din cadrul unităţii noastre.

– Facem menţiunea că patologia chirurgicală cardiovasculară în cazul pacienţilor “fragili”, în sensul comorbităţilor asociate diagnosticului primar, nu a determinat refuzul niciunei intervenţii chirurgicale, echipa operatorie considerând că există şansă pentru aceştia, asumându-şi, în deplin acord cu pacienţii, riscul unui eşec postoperator, aşa cum este el descris în literatura de specialitate. 

–  În SUUMC sunt respectate cu strictețe procedurile impuse de Legea nr. 46/2003, care, la articolul 6 prevede că „pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervenţiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri”. Fiecare dintre cei trei pacienți și-au exprimat acordul cu privire la procedurile și intervențiile medicale la care a fost supus, iar familiile au fost permanent informate asupra evoluţiei stării de sănătate a pacienţilor. În niciunul dintre cele trei cazuri aparținătorii pacienților nu au exprimat plângeri și nu au depus reclamații către conducerea spitalului, așa cum eronat se afirmă în articol.

–   Cu privire la cazul pacientei din Buzău, facem precizarea clară că  acesta este în continuare internată în secţia ATI a spitalului nostru, în stare stabilă şi în niciun caz nu se află într-un pericol iminent de deces aşa cum se sugerează în articol. Din punct de vedere al contactării unor infecţii asociate actului medical, bacteria la care se face referire în articol nu s-a decelat în nicio probă recoltată de la pacientă. Conducerea SUUMC a luat act de producerea unui incident de natura celui amintit în articol, însă acesta s-a dovedit a fi de dimensiuni minore fără a prezenta pericol vital pentru pacientă, aceasta fiind în permanență orientată temporo-spaţial, echilibrată hemodinamic şi respirator, fără acuze care să ridice suspiciuni de afectare cranio-cerebrală. Cu toate acestea, a fost dispusă urgent o cercetare administrativă pentru stabilirea cauzelor care au stat la baza acestui eveniment, care nu a fost ascuns de către personalul unităţii noastre, acesta regăsindu-se consemnat în toate registrele de predare-primire a turelor medicale.

Ulterior cercetării dispuse de comanda unităţii, au fost dispuse o serie de măsuri privind modalităţile de prindere a aparatelor şi dispozitivelor medicale de monitorizare a funcţiilor vitale în saloane aparţinând secţiei/ compartimentelor/ saloanelor cu profil de urmărire postoperatorie a pacienţilor (ATI).

–   În cazul pacientei din Târgovişte, în afara datelor prezentate mai sus, facem menţiunea că aceasta nu a suferit de şoc hemoragic masiv, echipa chirurgicală intervenind la o pierdere de aprox. 500 ml de sânge în 10 minute cauzată de un diagnostic anterior de anemie peste care s-a suprapus hemodiluţia circulaţiei extracorporeale şi deschiderea circulaţiei periferice. Transfuzia nu a presupus administrarea a 12 unităţi de sânge, așa cum greșit se arată în articol.

–   În cazul pacientului din Slatina, menţionăm că încărcătura ateromatoasă foarte importantă, rezultată din asocierea bolii de bază cu ateromatoza coronariană, carotidiană şi cu o ocluzie de arteră subclavie stângă, a determinat, cu foarte mare probabilitate de manifestare, apariţia unor complicaţii postoperatorii în sfera abdominală pentru care acesta a şi fost operat în regim de urgenţă. Decesul pacientul a survenit la 14 zile după intervenţia chirurgicală în zona abdominală şi 24 de zile de la prima intervenţie.

Situația medicală detaliată și evoluția fiecăruia dintre pacienți nu pot fi prezentate mai detaliat, având în vedere obligațiile de confidențialitate impuse de Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, de Legea nr. 46/ 2003 privind drepturile pacientului, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul ministrului sănătăţii nr. 386/2004 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, precum şi de Codul deontologic al medicilor, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Noul Cod Civil (Capitolul II – Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente; Secţiunea a 3-a – Respectul vieţii private şi al demnităţii persoanei umane).

 

Comentarii prin Facebook

24 Comentarii on Trei cazuri de malpraxis la Spitalul Militar Carol Davila în ultima lună. Doi dintre pacienți au decedat

  1. Este Klebsiella nu klepsiella. Si de ce infectia postoperatorie e caz de malpraxis?

    • Pentru ca operatia nu a fost facuta in conditii corecte !!

    • Nu se refera la faptul ca infectia ar fi caz de malpraxis, ci faptul ca secundar unei tentative de by-pass aortofemural, au lezat colonul, materii fecale ajungand in peritoneu, rezultand o infectie postop…common sense…

      • Simate domn/doamna bypass-ul aorto bifemural se face pentru ischemie de obicei cronica a membrelor. Dar boala de baza este ateroscleroza care este o boala sistemica afectand toate vasele intr-o proportie mai mare sau mai mica- coronare la inima, carotide, vertebrale la gat si care duc la AVC, sau artere ale intestinului subtire si gros care duc la ischemie mezenterica sau colonica, consecinta este necroza urmata de perforatia colonului care duce la peritonita, in carti scrie ca apare dupa circa 7 zile de la operatie. Medicul are specialitatea de chirurgie cardiovasculara, chiar daca postul lui este de cercetare are competenta data de lege de a efectua operatii. Practic toate cazurile prezentate sunt povesti care apar in orice spital, nu numai in Romania, frecventa infectiilor este sigur mai mare aici- Orice doctor stie ca nu exista spital fara morti, iar chirurgii batrani spuneau ca orice chirurg are”un cimitir in spate”.Daca ATI stul nu era in spital si era de garda este o problema . Pare o reglare de conturi interna. As sugera o lectura a legii 95, a tuturor documentelor Colegiului Medicilor vis a vis de lege pe urma putem intra si in detalii tehnice medicale

    • din cauza oligofrenilor de ziaristi care habar n au medicina

  2. @Pooffos ma refeream la cazul 1 cu mediastinita, nu la al 3-lea. sunt studenta la medicina stiu ce vorbesc 😀

    • ma repet, din cauza oligofrenilor de ziaristi care nu stiu medicina

      • Din experienta ta, ce crezi despre sistemul medical din Romania? Este la pamant, penibil (ca si tine) si te-ai confruntat cu probleme grave cand ai intalnit acest sistem? Atunci, tu crezi ca ziaristii care expun aceastra problema sunt oligofreni sau tu esti o zdreanta care nu vrei sa se arate adevarul?

  3. Cazul I
    Nutritia enterala si apoi orala precoca e chiar indicata in orice tip de chirurgie cu exceptia unor patologii digestive sau abdominale. Din contra, recomandarile internationale sunt pentru inceperea alimentatiei enterale sau orale chiar din ziua 1 post chirurgie cardiaca, din momentul in care pacientul e detubat. Nu e nimic anormal sa faci o clisma si nu e o eroare medicala in situatia asta. Tranzitul poate incepe din ziua 2-3. Un monitor care cade e un accident si poate intampla oricand, oriunde la o mobilizare brusca sau rapida si nu e un malpraxis. Infectiile postoperatorii, chiar si mediastinitele, apar in orice tara din Vest in chirurgia cardiaca sau toracica si nu e malpraxis. Malpraxis e daca chirurgul scuipa in plaga sau nu se spala pe maini, ceea ce nu e cazul aici. Infectiile pot aparea oricum.

  4. Rezidentii pot face de garda linia 1 in anul 5 de rezidentiat, iar unele situatii chiar din anul 4 de rezidentiat, conform legii.

    • Numai sub supravegherea a unui senior. Este complet ilegal ca un rezident sa faca orice nesupravegheat sau fara acordul superiorului, si asta trebuie documentat. Numai o situatie care pune viata in pericol il poate „absolvi”, dar intr-un spital mare nu ar trebui sa fie de capul lui. Iti pot spune ca in Anglia au fost cazuri in care s-a lasat cu suspendarea „juniorului”. Conform legii

  5. Cazul II

    Socul hemoragic (sangerare masiva) e o complicatie cunoscuta si destul de frecventa in chirurgia cardiaca si in anumite situatii poate fi fatal. Ruptura care s-a intamplat poate fi cauzata de o remaniere a tesutului vascular sau cardiac din cauza bolii de baza, care nu e descrisa aici. Infectie? Colagenoza? etc

    • De obicei se rupe inelul posterior- zona mai moale daca vrei a inelului. Si de obicei apare fie ca incerci sa pui o valva prea mare, fie ( si asta e cea mai plauzibila explicatie) ca inelul era calcificat. Mergi mult prea departe cu colagenoza- nu am vazut niciodata.

  6. Domnu dr Stefan, daca acesti 3 bolnavi erau rudele dvs la fel abordati analiza? infectii apar peste tot in lume, dar mai rar, daca nu chiar rarirism in sectie de chirurgie cardiaca. una e sa ii cada monitorul in cap pacientei( ceea ce nu e de acceptat) si alta e sa faca mediastinita!, ca un chirurg sa aiba la interval scurt si dehiscenta de plaga cardiaca si fecale in plaga abdominala! e neobisnuit! In orice tara normala se face un audit al activitatii medicale a serviciului respectiv si medicului implicat. daca se depaseste o anumita rata de complicatii stiti bine ca se iau masuri! nu rezidentul in garda e problema, ci restul aspectelor semnalate!

    • Sa inteleg ca adevarul se schimba in functie de cine e ruda cu mine sau cu dvs? Dar daca doctorul implicat era ruda cu dvs la fel abordati analiza? Eu vorbeam de modul in care sunt prezentate stirile astea. Mediastinita e o complicatie clasica in chirurgia cardiaca. Sigur ca daca vrem sa vorbim de infectii trebuie sa faca un audit pe fiecare sectie si alte cele, sa se compare cu ceilalti chirurgi, celelate spitale romanesti si cu standardul existent. Si da, un doctor poate sa aiba mai multe complicatii succesive fara sa fie malpraxis. Chiar nu cred ca lucrurile merg bine, dar argumentarea trebuie sa fie corecta.

      Iar povestea cu monitorul chiar se poate intampla oricui, pacientii in reanimare sunt frecvent agitati si-si smulg singuri fire, tuburi etc

  7. Ceea ce mi se pare inacceptabil este faptul ca unui „cercetator” sa ii fie permis sa efectueze operatii pe cord!!! Este ca si cum imi spuneti ca eu pot citi cateva carti de specialitate si devin expert in executarea unui act chirurgical. O persoana care nu a fost capabila sa parcurga toti pasii necesari dobandirii statutului de medic chirurg, cum poate sa isi asume „salvarea”de vieti omenesti??? Traiesc senzatia ca urmaresc un film prost in care miza este „cum sa ucizi”legal…Ma intreb cu stupoare daca seful acestui domn cunoaste aceste detalii si accepta sa pastreze in propria ograda un om care inregistreaza mai multe esecuri decat succese…Daca trei oameni au murit intr-o singura luna, ma intreb cate persoane a operat si cate au supravietuit in ultimele sase luni? Infectii poate ca mai apar (desi nu acolo unde operatia este efectuata corespunzator) insa sa ii iasa fecale prin burta, asta mai rar…sa ii crape inima pacientului in operatie (asta nu am mai auzit)…cat despre monitoare cazute in capul pacientilor…asta depaseste orice imaginatie… Daca ar fi fost parintele meu cel suferind datorita unor astfel de atrocitati, eu nu ma linisteam pana acest „criminal” nu ar fi fost pedepsit.

    • Ce e asa greu?se da una bucata pacient,se tine cateva saptamani internat ca sa se prinda ca nimic in viata nu e moca, apoi seful de sef il repartizeaza lui Stan!Liviu ia darul il intoarce sefului de sef iar de aici ajunge la mine!De aici in colo lucrurile sunt simple….Liviu are imunitate protectie la plangeri si reclamatii dar pana la procurori!Daca se intampla da descinda cineva eu ma dezic de toti si nu le acird nici macar drept la consultanta juridica!semnat-MAREA MANAGERA A SPITALULUI SI LA PROPRIU SI LA FIGURAT

      • Stiu asta foarte bine…Asa proceda si dr. Iancu Mocanu pana a fost prins in flagrant…El cotiza la Comandantul Centrului, dr. Cristian Gabriel care, mai departe, cotiza catre seful Directiei Medicale pentru pastrarea functiei si musamalizarea reclamatiilor facute de famiile pacientilor. Din acest motiv ca sa iti mentii functia de sef de sectie trebuia sa ceri bani de la pacienti si de la cei din echipa ca sa ai ce da mai departe. Existau tarife stabilite pentru fiecare in parte…Asta se intampla si acum, toti trebuie sa cotizeze la dr. Romi Bolohan iar el e tinut in functie de sefa sa…cine nu cotizeaza la dr. Bolohan sta si fluiera sau se duce si face cursuri in alta parte…Am crezut ca dupa exemplul dr. Mocanu se vor linisti o perioada macar dar acum pare chiar mai rau…Pacientii mor cu banii luati…Asta sa judecati voi ca eu nu mai vreau sa continui asa si sunt dispusa sa vorbesc!

        • Ati fost la fundul lor ca sa stiti exact cum stau lucrurile? Vede-ti-va de problemele voastre bolnave si de frustrarea pe care o aveti. De cei din parlament care dorm si fura pana nu mai pot…. nu aveti curaj sa vb. Sunteti niste frustrati, stiti voi…. cei care dati la presa date si diagnostice din foile de o servatie ale pacientilor si de ce nu spuneti si cati bani ati primit pentru informatiile astea? Iar tu domnule dr. care ai dat informatiile, de ce nu spui cati bani luai si tu la operatii, si cum ii numarai pe holul de la etajul 1? De ce nu spui ca operai doar cazuri foarte simple si evident nu prea aveai mortalitate si nici foarte multi pacienti? De ce nu te acuzi si tu? FRUSTRATULE!!!

  8. In sfarsit se face lumina! Sunt asitenta de foarte multi ani pe sectia de terapie intensiva a acestui spital si va pot confirma ca ceea ce s-a scris este adevarat. Nu mai pot suporta sa vad cate persoane decedeaza mutilate, sfartecate, in chinuri groaznice, in mana acestui medic chirurg. In toata cariera mea nu am vazut asa ceva. Spitalul Militar era unul de prestigiu si nu stiu cum de au ajuns aici niste oameni lipsiti de orice fel de profesionalism. Pe domnul doctor Liviu Stan il cunosc de trei ani, de cand a ajuns la noi si va pot spune ca nimeni nu ii ajunge la nas. Ne vorbeste arogant, injura, toti sunt prosti si „oligofreni”. Ameninta in permanenta cu demisia si minte fara scrupule. Si domnule Stefan, este adevarat ca legea permite ca rezidenti de anul 4 sau 5 sa efectueze garzi, dar nu si cei de anul I sau II, asa cum a fost situatia doctoritei Ioana, care a venit sa invete, dar din pacate de la cei mai incompetenti. In aceasta categorie este si doctorul Rotareasa care are un istorit de morti in serie, la concurenta stransa cu dr Stan pentru suprematie…De ceva vreme ne-a contactat un trust de presa care este interesat de cele care se intampla pe aici si ne-au spus ca au atentionat si organele de cercetare pentru a pune capat acestor crime.

  9. Multumesc domnului doctor Stan Liviu si echipei de chirurgi formata din doctorii Deaconu, Buzila, Stefaniuc, Gutu si Carpaciu ,pentru profesionalismul cu care m-au operat pe cord deschis.

    • 1. Inlocuirea valvei aortice cu valva mecanica Medtronic Nr.25. 2. Revascularizare miocardica prin dublu by-pass aorto-coronarian cu AMId-LAD si AVSI-CD sub CEC. Operator principal – Dr. Liviu Stan; Operator secundar: Dr.Stefan Deaconu, Dr.Cosmin Buzila, Dr.Irina Stefanica. Anestezie generala + intubatie oro-traheala – Dr. Nicolae Gutu, CEC – Dr.Dorel Carpaciu. Tuturor le multumesc si le urez viata lunga alaturi de cei dragi. Multumesc si asistenetelor, asistentilor si infirmierelor, si le urez viata lunga alaturi de cei dragi. Toti acestia sunt de la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central „Dr.Carol Davila”.

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*