Ultimele Știri

Transnistria – ghicitoarea lui Putin pentru Europa

Rusia refuză în premieră să mai acorde asistenţă financiară Tiraspolului, motivând dificultăţile financiare apărute după sancțiunile europene sau scăderea prețului la petrol, însă acest refuz poate avea alte semnificații atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Europa. 

Republica-Moldova-si-TransnistriaMoscova a anunţat Tiraspolul că nu îi va da cele o sută de milioane de dolari solicitate drept ajutor pentru plata pensiilor şi salariilor locuitorilor din regiune, deși însăși preşedintele republicii separatiste Evgheni Șevciuk s-a deplasat la Kremlin şi s-a întors de acolo cu mâna goală.

Dacă până acum ruşii au pompat constant bani în republica separatistă moldovenească, acum economia transnistreană respiră literalmente greu în ultimele sale clipe, având în vedere că o bună parte din întreprinderi sunt închise sau funcționează la capacitate redusă, iar investitorii ruși pleacă sau refuză să vină în regiune. Chiar unul din membrii Consiliului Suprem din Transnistria, Dmitri Soin a declarat că „retragerea investitorilor ruși din Transnistria reprezintă un semn alarmant pentru poporul său”.

Prima ipoteză a acestei schimbări în relațiile ruso-transnistrene este că Putin a semnalat Occidentul că ar putea ceda Transnistria, în schimbul recunoașterii Crimeei ca parte din teritoriul său. Aceeași remarcă este susținută și de fostul ambasador moldovean din Rusia, Anatol Țaranu, care explică schimbarea poziției Transnistriei ca avanpost rusesc în Balcani în favoarea anexatei Crimee. Şi cum a căzut în lista de priorităţi, Transnistria ar putea fi pur şi simplu eliminată din interesele Moscovei. Mai ales că economia rusă e lovită din toate părţile şi nu mai poate face sacrificii financiare pe mai multe fronturi.

O altă ipoteză ar fi că Rusia urmărește federalizarea Moldovei, iar acest fapt poate fi îndeplinit odată cu noua alianță „proeuropeană” de guvernare constituită la Chișinău, care este susținută de către comuniștii lui Voronin. Însăși gesturile politicienilor moldoveni de a renunţa să depună în acest an cererea de aderare la UE a Moldovei, invocă întârzierea înaintării parcursului european. „Să nu speriem populaţia cu Uniunea Europeană” a invocat drept motivul tergiversării preşedintele Partidului Democrat din Moldova, fostul comunist Marian Lupu.

Vlad Filat

Acest joc riscant al autorităților de la Chișinău a atras atenția și Monicăi Macovei, care nu agreează cooptarea PCRM-ului în alianța de guvernare. 

„Este vital ca drumul pro-european al Republicii Moldova să nu fie încetinit sau oprit, ci trebuie accelerat. Acum Moscova se bucură. Toate ţările din Uniunea Europeană, mai ales cele sceptice la extinderea Uniunii, vor avea motive să temporizeze sprijinul Republicii Moldova în parcursul european. Susţinerea Guvernului de către PCRM frânează trenul Moldovei către Uniunea Europeană. Situaţia convine Moscovei; chiar dacă acum Vladimir Voronin nu răspunde total comenzilor Rusiei, el poate fi înlocuit în viitor de un agent rus”, a declarat europarlamentarul.

În același timp mai mulți deputați ai Dumei de la Moscova ca prin surprindere au vociferat pentru o MOLDOVĂ UNITĂ. Declarația a venit chiar de la minstrul de externe interimar al Rusiei Grigori Karasin, care a spus, ieri, că Transnistria „trebuie să fie o zonă specială cu garanții speciale de statut într-un singur stat moldovenesc!”

Așadar deși Vladimir Putin invocă faptul că poate renunța la Transnistria, regiunea separatistă încă mai reprezintă o ghicitoare pentru Europa și Republica Moldova, altfel rușii nu ar continua să trimită membri ai forțelor speciale, care se înmulțesc în fâșia de pâmânt de după Nistru.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*