Ultimele Știri

Traian Băsescu, urmărit penal pentru șantaj

Traian Băsescu la Parchetul General

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost astăzi la Parchetul General, unde a fost citat în calitate de suspect, în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză de şantaj.

La sediul Parchetului fostul preşedinte a fost huiduit de mai mulţi oameni, care au scandat „PMP şi ticălos, ai întors ţara pe dos” şi „Spune, Băse, adevărat, câţi dolari pe flotă ai luat”. Traian Băsescu a plecat de la PICCJ după aproximativ 20 de minute, la ieşire spunând doar că nu l-a sunat pe procurorul general al României, Tiberiu Niţu, după ce a fost pus sechestru pe terenuri de la Nana.

De asemenea, Parchetul a transmis presei un comunicat în care precizează că Traian Băsescu este urmărit penal.

„Ca urmare a solicitărilor reprezentanţilor mass-media referitoare la calitatea în care a fost citat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie domnul Băsescu Traian, fost preşedinte al României, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cauza constituită ca urmare a plângerii formulate de către doamna Firea Gabriela, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus, prin ordonanţa din data de 11 martie 2015, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de domnul Băsescu Traian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.

Azi, 18 martie 2015, domnul Băsescu Traian s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-i fi adusă la cunoştinţă învinuirea, context în care apărătorii acestuia au solicitat un termen pentru consultarea dosarului.”

Avocatul Gabrielei Firea, Lucian Bolcaș, a confirmat că lui Traian Băsescu i s-a adus la cunoștință că este urmărit penal pentru șantaj. Avocații fostului președinte au cerut timp pentru a studia dosarul și nu s-a stabilit un termen pentru o audiere ulterioară. Traian Băsescu nu a făcut declarații și s-a comportat ca orice suspect, fără a face reproșuri de vreun fel, a spus Bolcaș. 

Scandalul dintre fostul şef de stat şi senatorul PSD Gabriela Firea a început în 2014, în timpul anchetei desfăşurate de Comisia Nana.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*