Ultimele Știri

Traian Băsescu, atac la adresa șefei DNA: ”Să ducă lucrurile până la capăt, nu ca la Microsoft, unde le-a lasat agățate la câțiva traficanți de influență, dar nu s-a atins de etajul politic”

basescu kovesi

Fostul președinte al României, Traian Basescu, acuză Direcția Națională Anticorupție (DNA) că ”ocolește” anumite companii.

Președintele a dat exemplul cazului Microsoft, acolo unde DNA-ul condus de Laura Codruța Kovesi a trimis în judecată doar câțiva traficanți de influență, fără să se atingă însă de compania americană. Mai mult, fostul președinte susține că nu se dorește să se ajungă la Microsoft.

În acest context, Băsescu acuză că, deși există foarte multe sesizări care au ajuns inclusiv la organele de anchetă, zonele în care sunt implicate companii ale unor state „care ne mai decorează” sunt intangibile, potrivit Lumea Justiției.

„Ridicarea în slăvi a celor care zdrobesc pur şi simplu economia românească şi antreprenoriatul românesc devine pentru mine un semn de întrebare, pentru că îi decorezi pe cei care îţi aduc servicii”.

Pe de altă parte, întrebat fiind dacă ar mai propune-o pe Laura Codruţa Kovesi pentru încă un mandat în fruntea DNA, Traian Băsescu a răspuns afirmativ. Fostul preşedinte al României are însă o recomandare pentru Kovesi: să ducă lucrurile până la capăt: „Să ducă lucrurile până la capăt, nu că la Microsoft, unde le-a lăsat agăţate la câţiva traficanţi de influenţă, dar nu s-a atins de etajul politic”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*