Ultimele Știri

Traian Băsescu amenință Guvernul

Traian Băsescu,fostul președinte al României, a depus o plângere Guvernului. Se pare că încă nu i s-a acordat o locuință ca reședință și un cabinet de lucru.

 „Subsemnatul Băsescu Traian, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor în strada Ştefan Mihăileanu” înaintează o plângere administrativă prealabilă împotriva refuzului Secretariatului General al Guvernului şi al Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat de atribuire a folosinţei gratuite a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, şi a unui cabinet de lucru, arătând că aceste drepturi i se cuvin în calitate de fost preşedinte al României, arată Mediafax.

În plângere, înregistrată pe 13 ianuarie la cabinetul premierului, Traian Băsescu arată că şi-a încheiat cel de-a doilea mandat prezidenţial la 21 decembrie şi că anterior, la 30 septembrie 2014, a solicitat RA-APPS şi SGG, conform legii, folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru.

Ca urmare a acestei cereri, la 10 octombrie, RA-APPS a trimis SGG o adresă în care concluzionează că imobilul care îndeplineşte criteriile de atribuire a destinaţiei de reşedinţă oficială este Vila 1 A, cu terenul aferent, din Snagov. La 21 noiembrie, RA-APPS, pe baza şi a unei comunicări cu Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), stabileşte că imobilele care îndeplinesc în acest moment condiţiile pentru impuse de actele normative în vigoare pentru a avea destinaţia de reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului sunt Vila 1A, cu o suprafaţă utilă de 324 metri pătraţi şi 9.900 metri ptraţi curte şi Vila 11, cu o suprafaţă utilă de 2.189 metri pătraţi şi 27.412 metri pătraţi curte.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*