Ultimele Știri

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei. Ce reprezintă grâul pus la încolțit?

sfantul andrei

Sântandrei este o mare divinitate geto-dacă peste care creştinii l-au suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, ocrotitorul României. El a preluat numele şi data de celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie), cel care a predicat în primele decenii după naşterea lui Iisus pe pământurile Daciei.

El trebuie să se fi bucurat de mare respect de vreme ce ziua lui de celebrare a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificare a lupului. Numele zeului uzurpat s-a pierdut. Noaptea de Sântandrei (29 – 30 noiembrie) şi ciclul de înnoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpeneşti şi cu fermentarea vinului în butoaie la popoarele tracice, păstrează numeroase urme precreştine.

Până la începutul secolului al XX-lea se organizau în Colinele Tutovei, în noaptea de Sântandrei, petreceri de pomină ale tinerilor, asemănătoare cu Revelionul. Pentru a fi feriţi de acţiunea malefică a moroilor şi strigoilor, tinerii camuflau şi ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele şi uşile casei unde se desfăşura petrecerea înainte de lăsatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, când strigoii vii (oamenii care se nasc cu căită, cu coadă – o vertebră în plus, din legături incestuoase etc.) îşi părăsesc trupurile fără ştirea lor, iar strigoii morţi ies din sicrie, morminte şi cimitire pentru a provoca suferinţe oamenilor, pocesc şi sug sângele celor vii, leagă sau iau puterea bărbaţilor, strică taurii, fură sporul vitelor, se joacă cu lupii şi urşii etc.

În acest timp, petrecerea tinerilor în vatra satului, numită şi Păzitul Usturoiului, era în toi. Fetele aduceau câte trei căpăţâni de usturoi, le puneau laolaltă într-o covată pentru a fi păzite de o bătrână la lumina lumânării. Complet izolaţi de lumea din afară, stăpânită de forţele malefice, tinerii se distrau, cântau, jucau, beau, adesea peste măsură, mâncau, glumeau, că la un adevărat revelion.

Amintim că această izbucnire de bucurie se desfăşura în chiar postul Naşterii Domnului (Postul Crăciunului). Dimineaţă, pe lumina zilei, tinerii ieşeau în curtea casei unde covată cu usturoi era jucată în mijlocul horei de un flăcău. Se împărţea usturoiul şi, în mare veselie, se întorceau pe la casele lor. Începea un nou an. Usturoiul privegheat se păstra că ceva sfânt, la icoană, şi se folosea peste an că leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor şi descântecelor etc.

Grâul pus în farfurie la încolțit

Punerea grâului în farfurie, o practică munteneasca, este aparența dintre viu și mort. Sămânța, prin felul în care este față de germene, aparent moartă, creează ca și timpul, și Universul, și vegetația, aparența unei morți.

Dar, de fapt, în această haină a morții zace viața, vitalitatea. Conexitate cu ce înseamnă creștinește, grâul este substitut al jertfei cristice – în fiece bob se găsește chipul lui Hristos – face sa se creeze o similitutine între ceea ce înseamnă sămânța propriu zisă și jertfa cristică.

grau
Bocetul Andreiului

La cei vechi, moartea şi renaşterea divinităţii adorate şi deci a timpului anual cu care această se confundă, era substituită de un sacrificiu sacru (pom, animal, pasăre, om şi chiar a unui obiect însufleţit simbolic). Un obicei care atestă suprapunerea sărbătorii creştine a Apostolului Andrei peste Anul Nou dacic este obiceiul atestat la românii din Transnistria numit Bocetul Andreiului. Fetele, după confecţionarea unei păpuşi din carpe, numită Andreiu, substitut al anului vechi, o aşezau pe laviţa (pat) că pe un mort şi o jeleau.

Lipseşte marele sacrificiu, jertfă rituală a animalului care personifică divinitatea, specifică oricărui început de an. Este posibil că una din tradiţiile care a migrat din toamna, de la Anul Nou dacic la Anul Nou contemporan, celebrat la solstiţiul de iarnă, să fi fost sacrificiul porcului. De altfel, unul din numele purtate de lup în zilele lui de celebrare, gadinet, în special la Filipi când începe împerecherea pentru înmulţire, este purtat şi de porcul tânăr, numit popular şi godin, godinet.

usturoi
Noaptea strigoilor

Apariţia celor doi sfinţi-moşi, Moş Andrei şi Moş Nicolae, începutul iernii şi punerea în mişcare a haitelor de lupi sunt semne evidente de îmbătrânire şi degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deteriorează neîncetat, ajungând în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, în Noaptea Strigoilor, la starea simbolică de haos, cea de dinaintea creaţiei. Este o noapte de spaima, întrucât spiritele morţilor ies din morminte şi, împreună cu strigoii vii, „care în această noapte îşi părăsesc culcusurile lor, fără să aibă vreo ştiinţă despre această” (Pamfile, 1914, p. 127), se iau la bătaie pe la hotare, răspântii de drumuri şi prin alte locuri necurate.

strigoi

Duelurile sângeroase cu limbile de la melițe şi coasele furate din gospodăriile oamenilor se prelungesc până la cântatul cocoşilor, când spaţiul se purifică, duhurile morţilor se întorc în morminte, iar sufletele strigoilor revin în trupurile şi paturile părăsite fără ştiinţă lor.

Aflarea ursitei

Ca la orice început de an, prisoseau practicile magi ce de aflare a ursitei, adică a viitorului soţ. Fata de măritat prepară o „Turtucă de Andrei”, turtită subţire din făină de grâu, foarte sărată, coaptă pe plită sobei şi o mânca înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apă că să-şi potolească setea urmă să o ceară de nevasta în cursul anului. Alte fete, după ce soseau acasă de la Păzitul Usturoiului, semănau câte un căţel de usturoi privegheat într-un cocoloş de aluat.

După modul cum încolţea şi creştea usturoiul semănat, se făceau anumite pronosticuri matrimoniale. Timpul era însă favorabil şi pentru observaţii meteorologice şi astronomice. Unii bătrâni, neştiutori de carte dar „cititori” în stele, observau cerul în noaptea de Ovidenie sau de Santandrei şi noroceau anul, prevestind dacă va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dacă va fi pace sau război etc. Obiceiul de a semăna în noaptea de Santandrei grâu într-o oală de pământ pentru a interpreta rodnicia ogoarelor în noul an este practicat şi astăzi.

Acte de divinaţie

Spiritele morţilor care mişunau pretutindeni la Sântandrei, favorizau actele de divinaţie. Asemănător altor sărbători sezoniere de peste an, cele mai preocupate să valorifice ocazia oferită de Noaptea Strigoilor păreau tot fetele, cu nelipsită lor grijă, căsătoria. Practicile de divinaţie efectuate la fântână, la coteţul porcului, la gardul şi poartă gospodăriei, la masă încărcată cu usturoi etc. aveau unul şi acelaşi scop: aflarea ursitului, a calităţilor lui (tânăr, bătrân, frumos – urat, bogat – sărac). Aceste acte magice erau săvârşite în taină, de fiecare faţă în parte, sau „pe faţă”, cu participarea mai multor fete.

Elemente de ritual specifice renovării timpului apar, mai ales în Moldova, la Ovidenie. Acum, că şi la Anul Nou, Sângiorz, Paşte se credea că cerul se deschide şi vorbesc animalele; se făceau previziuni şi pronosticuri meteorologice, se începeau vrăjile şi farmecele al căror punct culminant era atins în noaptea de Sântandrei.

Covaşă. Băutură rituală

Prin Colinele Tutovei, la Ovidenie sau la Santandrei, se prepară din mălai şi făină, uneori numai din mălai de porumb sau de mei, o băutură fermentată numită covaşă. Literatură etnografică descrie două tehnici de preparare a covasei; din mălai şi făină sau numai din mălai.

În primul caz se luau mălai şi făină, în părţi egale, se amestecau şi se opăreau cu apă clocotită până se obţinea un fel de terci. După două ore, amestecul acesta se punea într-o puţină şi se turna apă călduţă până se obţinea un lichid vâscos ce putea trece prin ciurul cu care se cernea mălaiul. Conţinutul se amestecă foarte bine şi se lasă apoi să fermenteze, la loc călduţ, până a două zi când se fierbea, la foc potrivit, într-un ceaun, până se mai îngroşa.

Gustul băuturii era dulce-acrişor, asemănător cu cel al brăgii. Covaşă se punea prin străchini sau oale şi se împărţea prin vecini „pentru că vacile să fie lăptoase, iar laptele să fie smântânos” (Pamfile, 1914, p. 145). În alte sate covaşă se numea braga şi se prepară numai din mălai, care se opărea şi se făceau patru turte; două turte se coceau, două rămâne au crude. După ce turtele coapte se răceau, erau frământate într-o puţină, se amestecau cu mălaiul rămas necopt şi se turna apă clocotită.

Conţinutul se amestecă, se puneau câteva felii de lămâie şi se lasă să fermenteze până a două zi, când era bun de băut. În zona Covurluiului din Moldova Centrală se spunea că fiecare om „este dator să mănânce covaşă, în această zi, pentru că să fie ferit de strigoi”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*