Tradiţii şi obiceiuri de Paşte: Vopsitul ouălor şi „scrierea” lor cu „tocul”, printre obiceiurile străvechi din zona Topliţei

  • Adelina Mitrache
  • 30 aprilie 2016
  • Social
oua incondeiate

Vopsitul şi ciocnirea ouălor şi ”scrierea ouălor cu tocul” se numără printre obiceiurile vechi specifice Paştelui din zona etnografică a Topliţei, păstrate şi acum de câteva familii.

Încondeierea şi ciocnirea ouălor sunt obiceiuri specifice Paştelui, foarte cunoscute, care se practică şi acum în zona etnografică a Topliţei.

”Zona Topliţei cuprinde Defileul Mureşului – începând de la Deda –Stânceni şi pe cursul Mureşului Superior, în sus, până la Subcetate şi mai avem o mică insulă de românitate la Voşlăbeni- Izvoru Mureş. Populaţia de acolo are o nuanţă mai deosebită – bucovineană ardelenească şi graiul este mai deosebit, dar tot în zona noastră îi încadrăm. Ca areal de cercetare al Muzeului de etnografie Topliţa, ne bazăm pe porţiunea aceasta din cursul superior al Mureşului şi mai avem o zonă destul de interesantă, zona de trecere dintre Transilvania spre Moldova prin strâmtoarea şi Pasul Tulgheş, Corbu şi Bilbor”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Zorel Suciu, muzeograf conservator, şeful secţiei de etnografie a Muzeului de Etnografie Topliţa, aparţinând Centrului Cultural Topliţa.

Referindu-se la obiceiurile străvechi din această zonă, acesta a spus că ouăle vopsite, încondeiate, se duc la biserică pentru a fi sfinţite şi abia apoi sunt consumate, în familie.

”Din câte mai ştim noi şi din cercetările pe care le-am făcut, ouăle se încondeiau, se duceau la biserică, se sfinţeau, apoi oamenii se întorceau cu ele acasă şi familia se înfrupta şi, fiindcă se sfinţeau, (familia – n.r.) căpăta această putere dumnezeiască prin mijlocirea obiectelor sfinţite”, a spus muzeograful Zorel Suciu.

Astăzi, încondeiatul este în regres, adaugă el, însă obiceiul se mai practică de câteva familii.

Pe vremuri, ouăle erau ”scrise cu tocul”, adică erau ilustrate cu ajutorul unui instrument de lemn, cu diverse modele. Spre exemplu, în localitatea Corbu, se vopseau ”după moda bucovineană”, a precizat muzeograful.

”Noi am prins în cercetările noastre din ultimii 20 de ani o cercetare mai amplă la Corbu, pentru că acolo s-a păstrat mai bine şi încondeierea ouălor. Erau ouă policrome, tot pe o structură geometrică, erau policrome după moda bucovineană, iar aici, pe Mureş, s-au încondeiat ouă monocrom. Se încondeia pe oul gata vopsit, cu acizi, cu <apă tare> şi cu ajutorul unui toc, adică un băţ de lemn ascuţit care era înmuiat în acizi. Se spunea <cu tocul scriem ouăle>”, a afirmat Zorel Suciu.

Printre modelele ilustrate pe ouă se numără cruci, flori, frunze, spicul, cununa de spice. Totodată, oamenii transpun pe ou lucrurile din casă, din gospodărie, pentru că ”transpunându-le pe ou se sfinţeau prin roşul oului”.

„Prin apropierea de unelte, de materiale, de animalele din curte se crea un macro-cosmos care includea şi cerul şi pe Dumnezeu. Toate acestea intrau într-o roată a vieţii şi în roata aceasta a vieţii, erau transpuse pe ouă”, a precizat muzeograful.

Un alt obicei al zonei constă în „schimbul de ouă”. Astfel, duminică, merg copiii la rude, prieteni, vecini pentru a dărui şi primi ouă.

”Copiii merg cu trăistuţa după ouă, adună din sat, fac schimb (…). Scopul nu este să adune cât mai multe ouă, ci cât mai frumoase. Îşi fac o colecţie mică”, a spus Zorel Suciu.

Ciocnirea ouălor este un alt obicei practicat şi în zona etnografică a Topliţei. Copiii fac un mic concurs, pentru a vedea care ou este mai rezistent.

”Printre ouăle naturale se strecoară câte un ou de lemn, respectiv unii copii îşi roagă rudele să le confecţioneze un ou din lemn ca să îi păcălească pe ceilalţi. Trebuie bine finisat, să semene foarte mult cu un ou natural şi, în acest concurs al ciocnitului ouălor, se strecoară surpriza – cine are oul de lemn? Cineva are întotdeauna un ou de lemn care sparge tot”, a spus muzeograful.

Ouăle se consumă imediat sau se pun chiar şi în hrana animalelor, a spus acesta.

”Ouăle sfinţite la biserică se pun şi în bucatele animalelor, ca animalele să fie întărite, păzite, protejate, se pun în bucate, deci nu există ou care să nu fie mâncat pentru că e stricat, nu se ajunge acolo. Toate au rostul lor, ciclul lor”, a menţionat Zorel Suciu.

De asemenea, acesta a adăugat că aici cojile de ouă nu se aruncă, ci se pun la rădăcinile pomilor fructiferi.

”Cojile nu se aruncă niciodată. Se pun fie la rădăcina unui pom sau la încrengături. Altundeva nu se aruncă, pentru că e un mare păcat să arunci cojile. Şi astăzi se păstrează acest obicei, cojile se pun la rădăcina pomilor fructiferi, pentru că pomul are simbolistica lui… sfinţeşti pomul cu cojile ouălor de Paşte. Astfel, viaţa omului se leagă foarte frumos de ciclurile naturii, de înfloritul pomului, de fructele care cresc”, a mai spus Zorel Suciu.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *