Ultimele Știri

Toni Greblă a fost arestat de procurorii DNA

toni grebla dna

Fostul judecător al Curții Constituționale, Toni Greblă, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru 24 de ore.

Toni Greblă a încercat să scape de probe și să vândă o parte din animalele pe care le deținea la o fermă personală din județul Gorj. Deși nu avea dreptul să facă afaceri, conform funcției pe care o deținea la Curtea Constituțională, Toni Greblă a încălcat aceste reguli. În cauză procurorii DNA au extins acuzațiile asupra sa. Fostul judecător va fi prezentat la instanță cu propunere de arest la domiciliu, conform avocatului acestuia. 

Procurorii au extins urmărirea penală față de Toni Greblă și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și folosirea în orice mod direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații dacă este folosită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Toni Greblă, senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, este anchetat pentru următoarele infracțiuni: 

– trafic de influenţă, în formă continuată
– două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
– constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)

În acest dosar există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

”În perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a pretins şi primit de la administratorul mai multor societăţi comerciale, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele:
– în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită, întreținerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de omul de afaceri), în echivalent de 56.070 euro;
– în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri
– în 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare);
– în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe

Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de omul de afaceri, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.).

În perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a exercitat în fapt activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (activităţi comerciale), disimulate prin interpuşi, încălcând dispoziţiile de incompatibilitate (privind incompatibilităţile judecătorului de la Curtea Constituţională şi ale senatorului).

A rezultat că, în mod neîntrerupt, suspectul TONI GREBLĂ a desfăşurat activităţi comerciale direct şi prin interpuşi şi a exercitat calităţile de asociat, respectiv administrator / director general, în legătură cu o fermă agricolă situată în județul Gorj şi cu o societate comercială, având ca obiect principal de activitate producţia de energie electrică.

Împreună cu alte persoane, suspectul Toni Greblă a constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană.

În acest sens, membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în ţară, cât şi în afara ţării, acţionând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit.

În perioada 2014 – 2015, aceştia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, prev. de art.273 din Legea nr.86/2006 – Codul Vamal.” se arată în comunicatul DNA.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*