Ultimele Știri

Toamna se instalează. Prognoza meteo pentru următoarele zile

toamna meteo

Vreme frumoasă şi în încălzire în toate zonele ţării, cu maxime peste normalul termic al acestei perioade. Cer variabil, cu înnorări trecătoare, în special în zonele de munte, dar şi în vestul şi sudul ţării. Aici sunt posibile averse locale cu descărcări electrice, mai ales în cursul nopţii. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului. Dimineaţa, în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă.

Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua, pe arii relativ extinse, în cea mai mare parte a ţării. Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 10…15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zonele montane şi în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în depresiuni şi 29 de grade în nordul teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade.

LA BUCUREŞTI:

Vremea va fi instabilă. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22…24 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 16 grade.

meteo

ÎN ŢARĂ:

Vineri, vremea va fi în general instabilă în jumătatea de vest a ţării şi în zonele de deal şi de munte, unde cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse, în timp ce în restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala local în Moldova şi izolat în Muntenia şi Dobrogea. Vor fi şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Dealurile de Vest şi 29 de grade în sud-estul ţării, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade.

Temperaturi în principalele oraşe:

Bucureşti – 27
Craiova – 26
Timişoara – 25
Sibiu – 26
Suceava – 22
Galaţi – 27
Constanţa – 25
Cluj – 24

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*