Ultimele Știri

Timișoara: Procurorii DIICOT fac percheziții la 16 adrese, fiind vizată o reţea de prostituţie de lux

Polițiștii și procurorii DIICOT au descins la 16 adrese din Timișoara, la mai multe pensiuni și două hoteluri, fiind vizată o rețea de prostituție de lux. Au fost emise peste 22 de mandate de aducere, conform surselor judiciare.

Rețeau de prostituție de lux acționa în vestul țări în special în  orașul Timișoara, această rețea activa de peste un an, iar principalii clienți erau oameni de afaceri. Gruparea a fost monitorizată cu ajutorul SRI. 

Conform anchetatorilor, clienții apelau la una dintre femeile din grupare care se ocupa de coordonare şi îi transmiteau cum trebuie să arate fata pe care şi-o doresc. Apoi, la scurtă vreme, era anunţat locul de întâlnire cu fata dorită, precum şi tariful.
   
De obicei, spun sursele citate, întâlnirile aveau loc în hoteluri din Timişoara, iar preţurile porneau de la o sută de euro şi ajungeau chiar şi la 500 de euro. Cea mai mare sumă de bani ajungea la fată, fiind vorba de „servicii de lux”, însă aceasta plătea comision grupării între zece şi 30 la sută din profit.
   
În acest fel, gruparea ajungea să adune şi 80.000 de euro pe lună.

În zilele următoare vor fi audiaţi şi mai mulţi oameni de afaceri din Timişoara, care erau clienţi ai acestei grupări.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*