Ţigările mentolate vor fi interzise, iar cele subţiri vor fi vândute în pachete cât mai puţin atrăgătoare

  • Adrian Marinescu
  • 5 mai 2016
  • Social
tigari

Noile reguli de combatere a fumatului au fost validate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Astfel, din 2020, ţigările mentolate vor fi interzise, iar din 20 mai, anul acesta, ţigările subţiri – slim – vor fi vândute în pachete cât mai puţin atrăgătoare.

Directiva antitutun, pusă la punct de Comisia Europeană după ani şi ani de negocieri, fusese contestată în instanţa de Polonia şi de doi mari producători de ţigarete.

Avertismentul privind riscurile pentru sănătate e format dintr-un mesaj şi o fotografie şi trebuie să ocupe 65 la sută din suprafaţa exterioară a fiecărui pachet.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reafirmă interdicţia pentru ţigările mentolate, care, prin aromă, ar putea deveni mai atractive pentru consumatori.

Polonia este cea care a contestat interzicerea, din 2020, a ţigărilor mentolate. Potrivit unor surse germane de presă, recursul Poloniei ar fi fost suţinut şi de România.

Directiva antitutun intră în vigoare pe 20 mai, dar producătorii de ţigari au la dispoziţie un an pentru a se conforma şi pentru a-şi lichida stocurile.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *