The New York Times: Donald Trump pare să-şi fi schimbat atitudinea politică, adoptând un ton mai moderat

  • Adelina Mitrache
  • 9 iunie 2016
  • Externe
trump

Donald Trump, care probabil va fi candidatul Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din SUA, pare să fi adoptat o poziţie mai moderată şi mai serioasă decât până acum, deşi unii analişti sunt sceptici în legătură cu această atitudine, notează cotidianul The New York Times.

„Înţeleg responsabilitatea poziţiei de candidat şi nu vă voi dezamăgi niciodată”, a declarat Trump într-un discurs rostit marţi seară.

„Vă voi face mândru de Partidul Republican şi de mişcarea noastră politică”, le-a spus Trump simpatizanţilor.

Donald Trump a evitat orice critici vehemente, comentariile de tip rasist sau ofensator.

„O serie de paşi greşiţi şi atacuri capricioase – vizând foşti rivali, grupuri etnice ori religioase – au stârnite temeri că domnul Trump va spulbera şansele republicanilor de a obţine postul de preşedinte al SUA şi de a menţine majoritatea în Senat. Acum, tonul s-a modificat în doar câteva zile, devenind calm”, observă The New York Times.

Însă nu toată lumea este de această părere. „Discursul de marţi nu schimbă prea multe”, afirmă Dan Senor, fost susţinător al sanatorului Marco Rubio în cursa prezidenţială.

„Chiar şi de această dată există speculaţii că poate că spune lucruri ofensatoare pentru că de fapt crede în ele”, a subliniat Dan Senor.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *