Ultimele Știri

Tăriceanu: ”Premierul urmează, luni, să prezinte în Parlament programul și echipa ministerială”

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat că noul premier va prezenta luni, în Parlament, programul și echipa de guvernare.

Acesta declară că programul și echipa de guvernare nu sunt conturate, cel mai probabil, la această oră. După prezentarea lor în ziua de luni, urmează ca marți seară să aibă loc votul de învestitură.

„Cel mai corect este, întâi, să-i dăm posibilitatea premierul să își prezinte intențiile, liniile directoare de acțiune. După aceea, vom analiza împreună cu colegii mei din conducerea ALDE și ne vom putea preciza care ne este poziția”, a arătat Tăriceanu.

El a mai spus că i-a prezentat președintelui Klaus Iohannis anumite principii de guvernare promovate de către ALDE, adăugând că acestea vor fi, cel mai probabil, discutate și cu premierul desemnat în timpul întrevederii de miercuri.

„Le-am prezentat (principiile ALDE — n.r.) și domnului Iohannis. O să avem, probabil, ocazia să discutăm și cu primul-ministru desemnat și e un lung proces de consultări. Întâlnirea de azi (miercuri — n.r.), care nu este nici prima, nici ultima, așa ar trebui să fie firesc. Procesul de naștere a unui Guvern nu este chiar o operațiune cât ai bate din palme”, a subliniat copreședintele ALDE.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*