Sute de tiruri au format o coadă de peste 10 km în vama Giurgiu

  • Adrian Marinescu
  • 28 aprilie 2016
  • Social
coada camioane

O coadă de tiruri de aproximativ zece kilometri s-a format, în noaptea de miercuri spre joi, pe DN 5 București- Giurgiu, la ieșirea din România prin Punctul de trecere a frontierei Giurgiu- Ruse, din cauza lucrărilor la Podul Prieteniei și a verificărilor efectuate asupra tuturor automarfarelor care tranzitează vama.

Mulți dintre șoferii nerăbdători din cauza așteptării au claxonat minute în șir, sunetele fiind auzite de locuitorii din satele învecinate Remuș, Frătești.

„Motivul formării cozilor de tiruri îl constituie lucrările la Podul Prieteniei și implementarea tuturor automarfarelor care tranzitează frontiera. Echipaje de poliție au fost tot timpul în teren pe DN 5 pentru a dirija traficul de tiruri, acestea fiind dispuse atât la intrarea în municipiul Giurgiu, cât și în dreptul localităților Remuș și Frătești”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.

Totodată, echipajele de poliție au dirijat traficul de tiruri astfel încât cozile în așteptare „să nu staționeze pe raza localităților pentru a evita deranjarea locuitorilor din zonă”.

Restricțiile de trafic prin Punctul de trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse continuă și în perioada sărbătorilor pascale, potrivit unui anunț făcut de autoritățile de frontieră bulgare. Acestea au informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, „prin intermediul Punctului de Contact Giurgiu, că, începând cu data de 28 aprilie, orele 17,00 și până în data de 2 mai 2016 orele 17,00, pe teritoriul Bulgariei va fi restricționată circulația tuturor automarfarelor, pe ruta Ruse — Byala și pe întreg traseul Drumului European E85”.

Această măsură a fost luată de către autoritățile bulgare pentru „a facilita deplasarea autoturismelor în perioada Sărbătorilor Pascale”.

Conducerea ITPF Giurgiu spune că a luat toate măsurile ce se impun pentru ca „traficul de călători și autoturisme să se desfășoare în condiții normale, operativ, fluent și civilizat”.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *