(VIDEO) Sute de oameni protestează în Piața Universității |”Tăcerea ucide”

Sute de oameni s-au adunat, vineri seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, nemulţumiţi de reacţia autorităţilor în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, unii dintre protestatari purtând măşti chirurgicale pe care scrie „Tăcerea ucide” sau afişe cu mesajul „Ne-aţi diluat sănătatea”.

Manifestanţii au început să se adune de la ora 19.00, la fântâna de la Universitate, după o mobilizare pe reţelele de socializare, sub sloganul „Haideţi să facem ceva!”.

„Sistemul s-a controlat singur şi a ieşit bine la control. Da, e vorba de acel sistem care, de ani de zile, atentează la sănătatea şi la vieţile noastre. De ce e sistemul mai disperat ca oricând? Pentru că Dan Alexandru Condrea nu e decât unul din braţele caracatiţei uriaşe care suge banii din bugetul Sănătăţii româneşti. Continuarea anchetei înseamnă dezvăluirea celorlalte capete. Continuarea anchetei înseamnă să aflăm de ce s-au trucat atâtea licitaţii în interesul Hexi-Pharma şi de ce, în 2012, când l-au avut în mână pe Condrea, Parchetul, DNA şi DIICOT au închis urmărirea penală fără ca măcar să-l audieze. Continuarea anchetei înseamnă o zguduire uriaşă a mafiei din Sănătate”, potrivit mesajului transmis pe reţelele de socializare.

13148222_1145011198875311_1979491949_o

Manifestanţii cer o anchetă obiectivă privind dezinfectanţii din spitalele şi contractele încheiate cu societatea lui Dan Condrea, Hexi Pharma, dar şi tragerea la răspundere a Ministerului Sănătăţii.

“Să îi întrebăm pe premierul Cioloş şi pe preşedintele Iohannis de ce scandalul de la Operă a dat jos un ministru, în timp ce carnagiul din Sănătate nu îi deranjează pe niciunul dintre ei”, mai scrie în mesajul de mobilizare la protest, postat pe Facebook.

Anunţul ministrului Sănătăţii, potrivit căruia sub 5 la sută dintre testele de sanitaţie efectuate la nivel naţional pentru produsele Hexi Pharrma sunt neconforme, a generat proteste pe internet, iar oamenii au fost îndemnaţi să ceară de la Guvern, în baza legii privind accesul la informaţii publice, buletinele de analiză pentru toate probele prelevate şi analizate.

Pe reţelele de socializare a fost publicat un model de cerere de acces la informaţii publice, prin care cetăţenii să poată solicita „buletinele de analiză pentru toate cele 3.526 de probe prelevate şi analizate în cadrul testelor de sanitaţie efectuate la nivel naţional pentru produsele Hexi Pharma”. Iniţiatorii acţiunii îi îndeamnă pe cetăţeni să trimită solicitările la adresele:  pm@gov.ro, ministru@ms.ro şi drp@gov.ro, aparţinând premierului, ministrului Sănătăţii şi Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul.

Preşedintele Klaus Iohannis a scris, vineri, pe Facebook, că aşteaptă din partea Ministerului Sănătăţii o analiză a situaţiei din domeniul sanitar şi un plan cu măsuri de urgenţă privind remedierea problemelor din acest sector.

Klaus Iohannis susţine că problemele sistemului de sănătate românesc nu mai pot fi remediate cu soluţii parţiale. ”Crizele repetate din sistemul sanitar dovedesc încă o dată ineficacitatea unor soluţii parţiale la problemele majore existente şi impun intervenţia fermă din partea celor responsabili”, a scris pe Facebook preşedintele României.

13161514_1145010875542010_1020987554_o

În consecinţă, se impune un set de măsuri de urgenţă care să remedieze problemele din sistem. ”Aştept din partea Ministerului Sănătăţii o analiză exactă şi un plan clar de măsuri de urgenţă în acest caz cu privire la situaţia din domeniul sănătăţii, ca urmare a publicării listei cu spitalele în care au fost depistate probleme cu dezinfectanţii”, se mai arată în postarea preşedintelui.

Ministerul Sănătăţii a făcut publică vineri lista cu 50 de unităţi sanitare unde au fost găsite nereguli în urma testelor care au vizat eficacitatea dezinfectanţilor Hexi Pharma, printre acestea fiind nouă unităţi din Bucureşti şi restul din 22 de judeţe.

Pe listă se regăsesc nouă unităţi sanitare din Capitală: Spitalul Clinic de Urgenţă, Spitalul Universitar de Urgenţă, Institutul Naţional de Endocrinologie C.I. Parhon, Spitalul de Urgenţă Pantelimon, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Spitalul Sf. Ştefan, Spitalul Clinic Dr. Ioan Cantacuzino, Spitalul de Nefrologie Carol Davila, Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan. În patru dintre aceste spitale au fost internaţi răniţi din Colectiv.

Scandalul Hexi Pharma a izbucnit după ce Gazeta Sporturilor şi jurnalistul Cătălin Tolontan au dezvăluit, bazându-se pe declaraţiile şi pe documentele furnizate de foşti angajaţi ai firmei, că dezinfectanţii furnizaţi de aceasta spitalelor au concentraţii mai mici decât cele înscrise pe etichetă.

13161538_1145010685542029_186600521_o

De asemenea, jurnaliştii au relatat că patronul firmei, Dan Condrea, este acţionar la o firmă care asigură servicii de curăţenie în spitale, aceasta având acelaşi administrator ca şi Unilab, laboratorul unde  ar trebui să fie verificată calitatea dezinfectanţilor. Analize făcute în laboratorul de stat ICECHIM au arătat că dezinfectanţii livraţi de Hexi Pharma au o concentraţie de 10 ori mai mică decât cea din reţetă.

În urma acestor relatări, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a început o anchetă, iar ministrul Sănătăţii a dispus un control la spitale.

Hexi Pharma a anunţat în 28 aprilie că a demarat o anchetă internă „pentru a stabili care sunt factorii responsabili pentru apariţia acestei situaţii”, iar până la elucidarea şi rezolvarea tuturor problemelor semnalate de autorităţi şi de către mass-media s-a oprit producţia în fabrică, precum şi orice distribuţie.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *