Ultimele Știri

VIDEO: Sechestru pe averea lui Andrei Chiliman! Prejudiciu de 670 de milioane de euro descoperit de DNA

chiliman

Update: Procurorii DNA au pus sechestru pe toată averea lui Andrei Chiliman, fapt confirmat și de acesta la ieșirea de la DNA. 

Vlad Moisescu a declarat la ieșirea de la audieri că documentul descoperit de procurorii DNA este un înscris sub semnătură privată și nu are nicio legătură cu primăria Sectorului 1. 

”Este o eroare materială”, a spus Vlad Moiescu, zâmbind, despre contractul în valoare de 670 de milioane de euro. Procurorii DNA au dispus un sechestru asupra sumei de 3 miliarde de lei aproximativ 670 de milioane de euro pentru toți inculpații din dosar. ”Nu ați auzit, 3 miliarde”, a declarat, zâmbind, Vlad Moisescu la ieșirea din sediul DNA  Ploiești. 


Procurorii DNA au pus sechestru pe averea lui Andrei Chiliman şi a celorlalţi acuzaţi din dosar. Anchetatorii au evaluat prejudiciul la suma de 670 de milioane de euro, potrivit unor surse juridice.

Procurorii DNA au pus sechestru pe imobilele și mașinile lui Andrei Chiliman, primarul sectorului 1. De asemenea și bunurile celorlați acuzați în dosar au fost puse sub sechestru.

S-a luat această măsură pentru a asigura acoperirea măcar în parte a prejudiciului. Valoarea acestui prejudiciu este estimat în prezent la 670 de milioane de euro. Atât ar fi luat acuzaţii, prin aplicarea a 10% din valoarea fiecărui contract.

Procurorii au descoperit în timpul descinderilor de săptămâna trecută un act prin care soacra lui Vlad Moisescu o împrumuta pe soţia acestuia cu suma de 670 de milioane de euro. Tranzacţia a fost semnată şi înregistrată la notariat. Anchetatorii vor să afle detalii despre această tranzacţie şi spun că valoarea prejudiciului ar putea creşte în continuare.

„La percheziția efectuată la domiciliul lui Moisescu a fost găsit un contract considerat fictiv prin care soacra acestuia o împrumuta pe fiica ei (soția lui Moisescu — n.r.) cu suma de 670 milioane de euro.”, au declarat sursele judiciare.

Conform procurorilor DNA, Andrei Chiliman este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă, în formă continuate. Chiliman a fost reţinut pentru 24 de ore, însă judecătorii au respins cererea de arestare preventivă a procurorilor DNA. Andrei Chiliman este cercetat sub control judiciar timp de 60 de zile, perioadă în care nu îşi poate exercita mandatul de primar.

vlad moisescuVlad Moisescu

Conform declaraţiei de avere din iunie 2014, Andrei Chiliman deţine 11 terenuri, în totalitate sau în parte, majoritatea moştenire de la părinţi, în Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Buzău, Gorj şi Braşov, iar soţia sa a primit moşteniere sau prin donaţie patru terenuri. Cei doi copii ai săi au, la rândul lor, în proprietate şase terenuri, primite prin donaţie de la Chiliman şi de la verişoara primară a soţiei acestuia.

Andrei Chiliman mai deţine jumătate dintr-un apartament cu mansardă şi dintr-o casă din Bucureşti, primite moştenire de la mama sa, în timp ce soţia sa a dobândit o casă şi un sfert dintr-o casă din Bucureşti. Copiii deţin un apartament în Bucureşti şi trei case în Bucureşti, Buzău şi Braşov, având aceeaşi provenienţă. Majoritatea acestor proprietăţi erau naţionalizate şi restituite sau recuperate în justiţie.

Chiliman mai are un autoturism Audi, cumpărat în 2005, iar soţia sa are un Renault din 1972, moştenit de la mama ei. Primarul Sectorului 1 deţine bijuterii evaluate la 13.000 – 20.000 de euro şi obiecte de artă a căror valoare este estimată la 70.000 – 150.000 de euro.

Primarul Andrei Chiliman are conturi de 49.132 de lei, 70.299 de euro, 60.096 de dolari şi 10.034 de franci elveţieni, în timp ce soţia are în conturi 129.977 de lei, 17.572 de euro şi 7.693 de dolari. Totodată, el şi-a împrumutat fratele cu 15.000 de euro. În schimb, edilul nu are datorii care să depăşească 5.000 de euro.

În anul fiscal precedent, Chiliman a încasat un venit net de 50.068 de lei din indemnizaţia de primar şi 2.673 din chirii. Soţia sa a încasat o pensie de 32.316 lei, 7.141 de lei din activitatea de arhitect, 146.280 de lei din chirii, 126.495 din dividente la acţiunile deţinute la Fondul Proprietatea şi 209.124 de lei din vânzarea de acţiuni către Fondul Proprietatea.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*