Ultimele Știri

Surprize de la Guvern: Faliment personal, mai la anul

insolvent

Aplicarea Legii falimentului personal ce urma să intre în vigoare la finalul acestui an a fost amânată printr-o Ordonanță de Urgență. 

Astfel, Legea falimentului personal urmează să intre în vigoare la sfârștul anului 2016. Legea a fost promulgată pe 18 iunie de președintele Klaus Iohannis. Dan Suciu a încercat să scuze Guvernul, dar toată mascarada nu este decât un ajutor pentru bănci.

„Nu a dorit să amâne aplicarea legii, Guvernul a fost nevoit să recurgă la această soluţie din cauza faptului că etapele procedurale pentru punerea în practică a actului normativ nu au fost parcurse, iar normele metodologice nu au fost gata.S-a ajuns în această situaţie deoarece niciunul dintre paşii prevăzuţi de lege nu a fost parcurs. (…) Erau termene foarte clare legate de aceşti paşi”, a declarat Suciu.

Guvernul a adoptat, miercuri, ordonanţa de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, astfel încât aceasta ar urma să fie aplicată abia din decembrie 2016.

Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice prevede ca orice cetăţean aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, să îşi poată reeşalona datoriile, pe baza unui plan de redresare financiară, pe o perioadă de cinci ani.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*