Ultimele Știri

Surpriză pentru elevii unui liceu din Capitală: Șefa DNA le-a predat prima lecție de educație juridică

Elevii Colegiului Tehnic „Costin Nenițescu” din București au avut parte de o surpriză de zile mari vineri dimineaţa. La ora 9.00, în loc de profesorul obişnuit, s-au pomenit că o au în faţă pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, pentru o lecţie de educaţie juridică, relatează stiripesurse.ro.

„Caz real. Astăzi, la lecția de educație juridică! Ora 9:00, intră „profesorul” supriză: Bună ziua! Am două vești pentru voi. Una bună și una proastă. Cea proastă: De astăzi sunt noua voastră profesoară de matematică. Cea bună: Aceasta este o glumă. Sunt Laura Codruța Kovesi și sunt procurorul șef al DNA. Vreau să vă întreb dacă știți ce este DNA? Așa a început ora de educație juridică la Colegiul Tehnic Costin Nenițescu București unul din liceele din programul pilot „Educație pentru justiție și democrație” al CRPE și Liderjust”, anunţă Centrul Român de Politici Europene, pe Facebook.

12821565_1275066495843136_381947276780425059_n

Liderjust şi Centrul Român de Politici Europene au lansat în 2015 proiectul „Educație pentru justiţie şi democraţie – un program de formare cetăţenească în şcoli” finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, Runda II.

Demersul a pornit de la constatări recente și asumate de toţi decidenţii din sfera educaţiei şi justiţiei privind necesitatea introducerii educaţiei juridice în sistemul de învăţământ preuniversitar, ca instrument de prevenire timpurie a corupției, de cunoaştere a drepturilor şi libertăţilor civile, de promovare a respectului faţă de lege şi democraţie.

Proiectul propune un program educativ pilot (aplicat în colegii naţionale din Bucureşti Ilfov şi Regiunea Muntenia Sud), pentru învățământului preuniversitar (1000 de elevi de liceu, clasele X-XI), de predare a educaţiei pentru justiţie şi democraţie, cu ajutorul practicienilor în drept (50 de magistraţi şi viitori magistraţi – judecători și procurori) alături de profesori și manageri de școli.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*