Ultimele Știri

Sunetul din clepsidră- The Hourglass

Un sunet metalic susținut de acorduri grave şi toate purtate spre zeul muzicii de o voce specială, aici, din România. Fenomenul muzical este semnat : „The Hourglass”, o trupă de symphonic/electro metal cu voce de operă, înființată în Cluj-Napoca, în 2010. Dovadă că muzica în România e la fel de bună ca în străinătate, „The Hourglass” încep să îşi facă cunoscută prezența atât pe scenele din România cât și peste granițe.

Am stat de vorbă cu Alma Vomastek, solista trupei „The Hourglass” care ne-a încântat cu atitudinea ei pozitivă, glumeață dar serioasă și pasionată.

1. Cum a luat viaţă proiectul “The Hourglass”?

Totul a început în toamna lui 2010, când am decis să pun bazele unei trupe noi, puțin altfel. Eram 3 oameni: eu (Alma), Bogdan Mara (tobe) și Vlad Negrea (chitara, din proiectul anterior). Metoda veche – cântat mult în cluburi plus înregistrat apoi un material de studio – e greșită, și trebuie pornit totul invers. M-am apucat de compus și în câteva luni aveam deja 5 piese, care au fost în scurt timp înregistrate în studio pentru primul nostru demo. L-am lansat în mediul online în ultima zi din 2011, înainte de un prim concert, înainte de orice. Am considerat că trebuie să avem o “carte de vizita”, să vedem care sunt reacțiile, și totodată, să avem ce să arătăm când ne întreabă un organizator “pai domnilor, voi ce cântați?”.

2. O voce specială, un sunet special – symphonic/gothic/industrial – ce stil are mai multă influentă asupra compozițiilor muzicale?

Sincer, fiecare piesă are un sound puțin diferit, sunt piese orientate mai mult înspre symphonic, sunt altele axate pur pe goth sau electro/industrial, depinde. Proporțiile acestor influente difera de la piesă la piesă și contează mult și starea în care sunt, când compun ceva nou.

3. Ce alte stiluri v-ați risca să încercați ?

Niciunul (râde). Ei, acum lăsând gluma la o parte, din punctul meu de vedere, muzica trebuie să fie 100% reprezentativă pentru persoana care o scrie și totodată, pentru persoanele care o cântă – din moment ce suntem o trupă. Muzica înseamnă libertate, înseamnă un loc magic unde poți fi cine ești cu adevărat, asa că nu m-as baga în alte genuri muzicale pe care nu pot să le simt sau să le înțeleg.

4. Ce alți cântăreți ( sau alte forme de artă) vă inspiră ?

Trupe care să ne inspire sunt o grămadă, poate prea multe să le pot enumera, din moment ce fiecare are favoriții lui. Cat despre arta în general, depinde din nou de stare. Încă nu pot să zic că ne inspirăm din alte forme de artă, dar s-ar putea să vină și acel moment.

5. Grupul de fani din România vs. Grupul de fani din străinătate – pe care îi simțiți mai aproape de stilul The Hourglass și de ce ?

He he, ne e drag și de ai noștri, și de-ai lor. In Germania, treaba stă totuși puțin diferit : oamenii sunt mai deschiși la nou, la trupe noi. Le ascultă cu drag, le susțin și le așteaptă. Avem public fain și în România, doar că e puțin mai greu de convins. Dar pot spune un lucru: cei care se conving, sunt în stare să vină din alte orașe pană-n Cluj să ne asculte live. (Zâmbește larg, bucuroasă de actul faniilor)

6. Care sunt planurile de viitor ?

Muncă, muncă și iar muncă! Momentan, ne gândim că ar fi cazul să avem și noi un clip și niște piese noi pentru concerte, iar peste vreo 2 ani sperăm să putem lansa un al 2-lea album. Încercăm să lucrăm și pe partea de promovare, să găsim locații/festivaluri unde să putem cânta mai des.

7. Care este tema generală a muzicii The Hourglass?

Ca și versuri, ele conțin experiente personale, idei, sentimente și stări în care se pot regăsi cu ușurință și alții. E o muzică sinceră, cu niște mesaje la fel de sincere. O altă temă generală poate fi legată chiar de numele nostru. Ce semnifică, pană la urmă, o clepsidră? Simplul fapt că tot ce are un început are și un sfârșit, și viceversa. Viata fiecărui om e un amalgam de momente și acțiuni, extinse pe anumite perioade de timp. Clepsidra se întoarce și o nouă etapă începe, de fiecare dată.

8. Dinamica trupei- care este cel mai enervant membru al trupei și care este cel mai amuzant ?

Să o spunem pe-aia dreaptă : atâta timp cat 5 oameni lucrează împreună în sala de repetiții, merg ore-n sir cu mașina la un concert, mănâncă împreună și dorm „la grămadă” după o cântare, avem cu toții pasele noastre (mai bune sau mai puțin bune ), dar tin să mentionez că nu-i cazul de nervi niciodata. Membrii unei trupe lucreaza impreuna, si nu ai cum să faci asta cu un om pe care nu-l suporți ca persoană. Asa că noi suntem prieteni și colegi, în egală măsură. Cat despre amuzament, de obicei ne apuca pe toți și nu ne mai lasă.

9. Care este locul preferat pentru concerte ?

Fiecare loc are farmecul lui. Concertele de club au o atmosferă mai intimă, mai prietenoasă; cobori de pe scenă, sari în public și le cânți oamenilor de la o jumătate de metru. După concert, se adună toată lumea la bere și povesti, ce pot tine ore în sir. Festivalurile, în schimb, au un public mai numeros și atunci și reacțiile sunt mai intense, deși există o distantă mai mare intre noi și cei care ne urmăresc. Încă nu putem compara cele două, din moment ce nu am avut prea multe apariții la festivaluri, dar sperăm să se întâmple în viitorul apropiat.

10. Care sunt lucrurile ce vă pot duce la exasperare ?

Oamenii plini de sine, cei care lasă impresia că sunt mult mai mult decât sunt…cei care nu-și respectă cuvântul sau neserioși și nu sunt punctuali… cam astea ar fi. Noi suntem oamenii faptelor, și nu ai vorbelor. Nu știi sigur că poți, nu te bagi, și cred că multa lume ar trebui să reflecteze asupra acestui fapt.

11. Cea mai interesantă experiență a trupei The Hourglass ?

Primul concert în Muenster, Germania! E un sentiment aparte să arunci o privire în sală înainte de reprezentația trupei, și să o vezi plină. O sală plină, pentru o trupă de la 1700 km și o trupă de old-school rock din Belgia, chiar a fost ceva deosebit.

12. Unde vă putem întâlni?

Următorul nostru concert va avea loc în cadrul festivalului ARTmania, la Sibiu (8-9 August). Vom cânta în 9 August – de fapt în 10, pentru că va fi după miezul nopții – în Vampires’ Den (hala Balanta). După acest concert vom lua o pauză pe timpul verii (mă rog, ce a mai rămas din ea), iar în 8 Noiembrie vom fi în Muenster din nou. Se vor anunța concerte și în Cluj și posibil în Timișoara (la toamnă), asa că fiți cu ochii pe paginile noastre !

Facebook: https://www.facebook.com/TheHourglassRomania?fref=ts

Youtube: https://www.youtube.com/user/alma20vomastek

Site oficial: http://www.the-hourglass.com/home

Dacă sunteți fani stilului urmăriți The Hourglass la fiecare pas pentru noi experiențe, dacă nu sunteți fani aruncați o privire ( și o ureche) trupei, în mod sigur vă vor fermeca.

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*