Summitul G20 din China: Liderii lumii se întâlnesc timp de 2 zile pentru a discuta despre revigorarea economiei globale

Liderii Grupului celor mai puternice 20 de economii din lume se reunesc în perioada 4-5 septembrie pentru a dezbate pe tema unora dintre cele mai importante probleme ale momentului. Pe agenda de discuție se va afla revigorarea economiei globale, stimularea comerțului, dar și o serie de chestiuni majore cu impact la nivel global, notează AFP şi The Associated Press.

Atât liderii celor mai puternice economii din lume, cât şi reprezentanţii Uniunii Europene, participă la Summitul G20 organizat în oraşul chinez Hangzhou. Beijingul speră că organizarea Summitului G-20 îi va spori influenţa în gestionarea economiei mondiale.

Evenimentul este dominat de impactul ieşirii Marii Britanii din UE, tensiunile cauzate de pretenţiile teritoriale ale Beijingului şi neînţelegerile sino-europene privind producţia de oţel, conform Mediafax.

Pe de altă parte, Germania, Coreea de Sud şi alte state doresc să folosească reuniunea pentru a discuta despre schimbările climatice, domeniul energiei şi posibilele reforme ale sistemului fiscal global cu scopul de a reduce evaziunea fiscală.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *